Răspunsul cu bătaie lungă al lui Liviu Dragnea pentru Gabriel Oprea, după ce acesta a ținut să-i aducă aminte că l-a susținut ca să fie președintele PSD

Publicat: 09 03. 2018, 12:45
Actualizat: 09 03. 2018, 15:04

This browser does not support the video element.

„Am citit acest editorial al domnului Oprea și nu credeam că poate să facă o asemenea greșeală. După Congres o să povestesc acest episod, e cam urât pentru dumnealui și pentru SRI”, i-a transmis scurt șeful PSD, lăsând să se înțeleagă că va face dezvăluiri după Congresul de mâine. 

Fostul președinte UNPR, Gabriel Oprea, a ținut să-i reamintească susținerea pe care i-a acordat-o în două momente importante ale carierei sale politice, în contextul afirmațiilor liderului PSD care îi recomanda lui Codrin Ștefănescu să discute cu Gabriel Oprea.

„Am apreciat faptul ca domnul Dragnea m-a numit camarad, într-o declaratie referitoare la vecinul meu de cartier, Codrin Ștefănescu. Sigur că mă numește camarad! Au existat multe momente în care faptul ca a apelat la sprijinul meu i-a fost de mare ajutor lui Liviu Dragnea. Acest ajutor a fost decisiv pentru destinul lui politic și chiar personal. Poate, cândva, voi povesti în amănunt. Astăzi mă opresc la două exemple. În anul 2004, când eu eram ministrul administratiei publice, iar el președintele CJ Teleorman, Dragnea m-a rugat să îl ajut să devina șeful președintilor de Consilii Judetene din PSD. La acel moment, PSD câstigase președinția a 17 Consilii Județene. Pentru ca m-a rugat să il ajut, m-am întalnit cu ei, în sediul din Ion Ionescu de la Brad si i-am convins să-l voteze. Asa a ajuns camaradul Liviu să fie șeful politic al președintilor CJ din partid”, scrie Gabriel Oprea, pe Facebook.

Fostul președinte UNPR descrie apoi un alt moment, când Liviu Dragnea încerca să preia conducerea partidului.

„În anul 2015, a apelat din nou la sprijinul meu, de aceasta data din postura mea de presedinte al UNPR. M-a rugat să il ajut sa fie ales președintele PSD, în contextul in care Victor Ponta demisionase pe Facebook. A venit la un pahar de vin la UNPR, așa cum știe toată presa prezentă acolo și m-a rugat să-l sprijin. Liviu a ajuns președintele PSD și cu ajutorul meu și sprijinul UNPR. Camaradul la nevoie se cunoaște”, mai spune Gabriel Oprea.