Răspunsul lui Tăriceanu când a fost întrebat dacă mai este posibilă o punte către PSD sau o alianță la alegerile locale

Publicat: 03 09. 2019, 17:33

This browser does not support the video element.

„E o întrebare foarte bună, dar la această întrebare trebuie să răspundă PSD, pentru că dacă PSD așa cum v-am spus adoptă această atitudine împotriva noastră, agresivă, atunci sigur că funcțiile de comunicare nu vor funcționa”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, marți la Parlament, întrebat dacă mai poate fi recreată legătura cu PSD sau o posibilă alianță la alegerile locale.

Întrebat ce le transmite colegilor ALDE din teritoriu care au anunțat că vor menține alianța locală cu PSD, Tăriceanu a spus că uneori alianțele pe acest plan au funcționat, alteori nu.

„Să știți că aceasta e o chestiune pe care am tranșat-o de mult la delegația permanentă care a avut loc acum o săptămână și la delegația permanentă acest lucru a fost discutat și li s-a transmis foarte clar colegilor noștri că noi considerăm la nivelul conducerii centrale că localitățile și administrațiile locale trebuie să funcționeze, locuitorii de acolo sunt mai puțini preocupați de alianțele politice la nivel central și sunt interesați să funcționeze serviciile publice, electricitate, apă, canalizare, curățenie și așa mai departe. Deci la nivel local nu știu cum vor evolua, unii au funcționat în plan local alianțele, în alte părți nu au funcționat, sunt alianțe în perioada asta în care am avut coaliția, alianțe locale între PSD și PNL”, a explicat Tăriceanu.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, vinerea trecută, că a discutat cu parlamentari din ALDE care nu sunt foarte mulțumiți de hotărârea ieșirii de la guvernare a partidului, precizând că s-ar bucura dacă foștii colegi de coaliție s-ar întoarce.