Răspunsul ministrului Bugetului la întrebarea cât va câștiga statul de la Roșia Montană: „În prezent se colectează nimic, ceva e mai bun decât nimic”. Care sunt estimările pe 20 de ani

Publicat: 01 10. 2013, 17:39
Actualizat: 06 07. 2016, 05:53

Cel puțin 400 de milioane de dolari ar putea veni la bugetul de stat din redevențele pe care le-ar încasa statul în urma exploatării de la Roșia Montană, pe toată durata de 20 de ani proiectului. Aceasta este estimarea pe care ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a făcut-o în fața parlamentarilor, precizând că este vorba de „un scenariu conservator”, care se bazează pe un preț minim al unciei de aur de 900 de dolari. Dacă acesta ar fi de aproximativ 1.200 de dolari, cât e în prezent, suma din redevențe ar crește la 600 de milioane. Voinea a precizat însă că sumele avansate pot varia deoarece Finanțele au introdus o prevedere în proiectul legislativ potrivit căreia statul român poate modifica nivelul sau regimul redevențelor.

Ministrul le-a spus parlamentarilor însă că bugetul va fi alimentat și cu sumele din impozitul pe profit, dividende, TVA și impozitele pe muncă, ceea ce face ca „beneficiile în 20 de anu să fie estimate la 5 miliarde de dolari”.

Voinea a precizat că redevența de 6% este mai mare cu două procente decât cea prevăzută în prezent pentru sistemul minier și se încadrează în media europeană. „Bugetar, raportat la faptul că în prezent se colectează nimic, ceva e mai bun decât nimic”, a comentat el.

Cât privește destinația acestor sume pe care statul estimează să le încaseze, Voinea a spus că acestea vor regăsi în bugetul consolidat și vor putea fi folosite atât pentru investiții, cât și pentru reducerea deficitului cum ar fi cel din cazul slariilor și pensiilor. „Veniturile nu pot avea alocare predeterminată, veniturile din redevențe se consolidează și bugetul finanțează investiții, scade deficitul, Sunt niște bani în plus care ajută la veniturile bugetului consolidat”, a spus el.

Întrebat de gândul de ce nu se face un fond special din care banii să fie redirecționați către proiecte punctuale, ministrul a spus că acest lucru ar mări deficitul deoarece nu s-ar considera că este venit la buget. „Se face fond special, venitul îl pierd, cheltuiala se duce pe deficit”, a spus el.

De ce nu exploatează statul român aurul

Țintele de deficit – acesta a fost răspunsul ministrului Bugetului și la întrebarea de ce exploatarea de la Roșia Montană nu se poate face de o companie de stat.

„În perioada anterioară satult nu aa vut posibilități, nu a putut exploata în mod profitabil. Dacă ar dori să o facă astăzi, ar trebui o subvenție, care este interzisă legislatia UE. Ar trebui să fie un credit major sau o majorare de capital semnificativă pe care statul nu și-o permite”, a susținut ministrul. El a precizat că în acest fondul de investiții prevăzut în buget a fost de 37 de miliarde de lei, din care scăyând toate obligațiile ar fi rămas disponibili doar 1,3 miliarde, iar necesarul pentru o investiție de tipul celei de la Roșia Montană ar fi mai mare.

Cât privește posibilitatea unui credit în acest sens, Voinea a explicat că finanțările rambursabile sunt trecute la deficit, iar România are ținte pe care și le-a asumat în fața partenerilor internaționali și pe care nu le poate depăși.