Războiul primarilor. Creșterea taxelor locale creează tensiuni. Elena Lasconi spune că va mări taxele, Olguța Vasilescu exclude categoric
Taxele și impozitele din 2027, la nivel local, reprezintă un subiect de discuție central pentru primari, în contextul în care se vehiculează scenariul unor majorări cu rata inflației. Primarul din Câmpulung, Elena Lasconi, susține că „este obligată” să majoreze dările în anul care vine, din cauza componentei 8, la reforma fiscală, din PNRR, însă Olguța Vasilescu, edilul Craiovei, se opune ferm unei astfel de inițiative și menționează că acest aspect se poate negocia cu Comisia Europeană.
„Mă obligă legea”
Subiectul majorării taxelor cu rata inflației a generat disensiuni între edili. Primărița Elena Lasconi i-a anunțat pe locuitorii din Câmpulung, în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN, că vor fi nevoiți să suporte taxe mai mari în 2027. „Mă obligă legea”, a invocat Lasconi.
„De când sunt primar, nu am majorat impozitele și taxele decât atunci când m-a obligat Codul fiscal sau o ordonanță. Conform legii, ești obligat, ca primar, să crești taxele și impozitele cu rata inflației. Eu am scăzut taxele. Când spun asta, mă refer la taxele pentru mașinile electrice și mașinile hibride. Pentru 2027, nu o să cresc taxele și impozitele decât cu rata inflației, pentru că mă obligă legea”, a declarat Elena Lasconi pentru Antena 3.
Olguța Vasilescu, primarul Craiovei: „În primul rând, nu vor crește taxele de la 1 ianuarie 2027”
La polul opus, este abordarea primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, care consideră noi majorări de taxe și impozite ar pune o presiune suplimentară asupra populației, mai ales că oamenii resimt deja efectele scăderii puterii de cumpărare.
„În primul rând, nu vor crește taxele de la 1 ianuarie 2027, spun asta ca să fie foarte clar. În al doilea rând, nu știu de unde a apărut chestiunea asta, nici n-a apucat guvernul să-și dea jos paltonul de pe el și gata, a apărut propaganda că guvernul ăsta vine să mărească taxe”, a declarat aceasta, la Antena 3 CNN.
Olguța Vasilescu, mesaj pentru Guvern: „Să mai renegocieze odată, astfel încât să nu ajungem acolo”
Mai mult, Olguța Vasilescu menționează că, într-adevăr, aceste majorări fac parte din jalonul PNRR, însă consideră că e datoria Guvernului să negocieze acest aspect.
„Nu se pune problema de așa ceva. Este în legislația existentă. Ea este prevăzută în jalonul privind impozitarea din administrația publică locală, componenta 8, la reforma fiscală, din PNRR. Deci este o chestiune foarte veche.
Adică în niciun caz nu este o invenție actualului guvern. Eu cred că acest guvern are posibilitatea în acest an în care nu se face această taxare să mai renegocieze odată, astfel încât să nu ajungem acolo“, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.