Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident, a aflat despre discuțiile din interiorul partidului pe care l-a fondat.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent pentru funcția de șef al statului, a aplaudat decizia USR.
Uniunea Salvați România (USR) a decis joi, în urma unui Comitet Politic informal, să își acorde sprijinul pentru candidatul independent Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din luna mai. Potrivit unui comunicat transmis de formațiunea politică, vineri, Biroul Național al partidului a mandatat Secretariatul General și coordonatorul de campanie să negocieze încheierea contractelor de campanie aflate în derulare.
„Eu cred că lucrul cel mai important e că în sfârşit s-au despărţit apele. Avem partidele pe care le cunoaştem şi avem doi candidaţi, Ponta şi Simion”, a spus Nicuşor Dan la B1, relatează News.ro.
El a precizat că mai e o direcţie, care este actuala Coaliţie de Guvernare, care are un candidat, Crin Antonescu.
„Domnul Antonescu spune: Votaţi-mă pe mine ca să continuăm ce am început. Deci o direcţie, păstrăm modul în care facem politică în România”, a comentat actualul edil-șef al Capitalei.
Nicuşor Dan a subliniat că mai există această, în opinia sa, mare aşteptare a românilor pentru o schimbare reală, cu păstrarea direcţiei occidentale.
„Aici cred că eu sunt candidatul reprezentativ”, a spus el.
„Nu ţi-ar plăcea să fii în pielea ei”
Întrebat dacă, după retragerea lui Lasconi, este proiectat în turul 2, automat, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu, nu, nicidecum”.
Despre retragerea sprijinului politic pentru Lasconi, Nicuşor Dan a comentat că „evident că este un moment emoţional”.
„Evident că, doamna Lasconi, cum am spus şi mai devreme, personal, nu ţi-ar plăcea să fii în pielea ei. Pe de altă parte, noi nu discutăm acum de un job pe care o persoană îl ia. Noi discutăm de direcţia în care merge România. Şi discutăm de posibilitatea ca preşedintele României să fie cineva care nu are o problemă să se întâlnească cu pro-ruşi şi nu are o problemă să aducă centrale chinezeşti la Cernavodă. Deci despre asta este lucrul pe care noi discutăm acum. Şi e o chestiune foarte, foarte serioasă”, a explicat el.
„Eu cred că după ce va trece această emoţie, oamenii se vor gândi la lucrurile serioase pentru România, care este direcţia pe care noi o dăm acestei ţări. Şi cred că mulţi dintre oamenii care acum sunt cumva în sfera acestei emoţii, vor gândi lucid şi vor duce voturile către cineva pro-european. Eu cred că a fost o decizie corectă”, a spus Nicușor Dan.
„Evident că am aflat de discuţii din interiorul partidului”
Nicuşor Dan a ţinut să precizeze că nu a avut nicio legătură cu această decizie dar cunoştea discuţiile.
„Evident, este un partid cu care colaborez la Bucureşti de cinci ani. Sunt oameni cu care mă cunosc. Evident că am aflat de discuţii din interiorul partidului. Nu o să vă spun acum cu cine am vorbit, ce am vorbit. Dominic Fritz m-a sunat şi mi-a spus că mâine o să avem un Birou Naţional”, a mai spus el.
Actual primar al Capitalei, Nicușor Dan este unul dintre cei 11 candidați care au intra în cursa prezidențială – aici intrând și Eena Lasconi – din postura de independent. Fondator al USR și matematician de profesie, Nicușor Dan mizează pe electoratul urban și pe mesajul său anticorupție și pro-dezvoltare durabilă.
România a intrat oficial în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2025, după scrutinul anulat la sfârșitul anului trecut. Campania a început în 4 aprilie și se va încheia pe 3 mai, iar primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai. Dacă niciun candidat nu obține peste 50% din voturi, turul doi va fi organizat pe 18 mai.
CITEȘTE ȘI: