REZULTATE REFERENDUM 2012. Iliescu: CC trebuie să valideze referendumul

Publicat: 30 07. 2012, 14:26
Actualizat: 30 07. 2012, 14:26

Rezultatele de la REFERENDUM 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu ar trebui validate, crede Ion Iliecu.  Fostul șef de stat a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că referendumul trebuie validat de CC în condițiile în care electoratul real al României este de 15-16 milioane, iar cei nouă milioane prezenți reprezintă peste 60% din populație.

Iliescu a spus că misiunea CC nu va fi ușoară, în condițiile în care trebuie să se pronunțe referitor la validarea sau invalidarea referendumului, ținând cont de o prevedere „rigidă” introdusă în Legea referendumului, cea referitoare la pragul de 50% plus unu.

Iliescu a menționat că această prevedere nu există în Europa, fiind introdusă în România în urma unor presiuni interne și internaționale și a arătat că nu e firesc ca judecătorii CC să dea o decizie în baza unei reglementări atât de rigide, în condițiile unei prezențe di circa 50% din electorat.

Mai mult, Iliescu a spus că România nu a finalizat recensământul, dar că este evident că există o creșetere demografică negativă, la care se adaugă și cele două milioane de români care au părăsit țara pentru a lucra în străinătate.

Fostul șef de stat a precizat că România nu mai are un corp electoral de 18 milioane, cum avea în anii ’90 și a subliniat că, în condițiile scăderii populației actuale, o prezență la vot de circa nouă milioane de alegători reprezintă o performanță.

Iliescu a spus că, în opinia sa, în România există 15-16 milioane de alegători cu drept de vot, el arătând că cei nouă milioane de electori prezenți reprezintă peste 60% din populație și a opinat că judecătorii de la CC nu pot eluda acest fapt.

Potrivit lui Iliescu, Curtea Constituțională trebuie să ia în calcul și boicotul la care au recurs Traian Băsescu și PDL, apreciind ca fiind „o rușine” faptul că președintele suspendat a apelat la acest lucru în condițiile unei confruntări electorale care îl viza direct.

Fostul șef de stat a spus că CC trebuie să ia în considerare aceste elemente obiective și să se consulte cu specialiștii de la INS, având în vedere că datele despre populația cu drept de vot nu sunt actualizate.