România și Franța prelungesc contractul între Airbus și IAR Brașov și semnează memorandum pentru rachete

Publicat: 24 08. 2017, 13:13
Actualizat: 25 03. 2019, 20:14

În cadrul vizitei oficiale pe care președintele Franței o desfășoară în România, vor fi semnate două declarații și un memorandum. Una dintre declarații face referire la contractul semnat de Airbus Helicopters și IAR Brașov din data de 12 aprilie 2017. Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre o extindere a contractului de la 5 la 15 ani și implică livrarea, în 10 ani, a 50 de elicoptere, atât României cât și pentru export.

În aprilie, Airbus Helicopters și IAR au semnat un Acord General privind cooperarea exclusivă pentru producerea în România a elicopterului multirol H215M, un aparat de zbor greu, bimotor. Potrivit acordului, IAR va deveni contractor principal pentru orice posibilă comandă de elicoptere H215M pe care Ministerul român al Apărării o va face pentru a înlocui flota îmbătrânită.

Memorandumul privind „Ground Based Air Defense System” pentru forțele Armate Române dintre MBDA Franța și Compania Națională ROMARM, ce va fi semnat joi în prezența celor doi șefi de stat, prevede cumpărarea de rachete de rază scurtă și foarte scurtă de acțiune, au declarat aceleași surse oficiale pentru MEDIAFAX.