Roșia Montană revine. SCRISORILE primite de Klaus Iohannis și Victor Ponta de la Gabriel Resources

Publicat: 20 01. 2015, 15:35
Actualizat: 30 07. 2015, 04:45

Gabriel Resources, compania care deține pachetul majoritar de acțiuni la Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dorește ca proiectul de exploatare auro-argentifer să fie reluat. În acest sens, compania a anunțat că a trimis notificări premierului Victor Ponta și președintelui Klaus Iohannis, cerând „dialog pentru autorizarea proiectului minier de la Roșia Montană să progreseze”.

Canadienii de la Gabriel Resources au amenințat, în mai multe rânduri, că vor da în judecată statul român pentru că întârzie eliberarea avizului de mediu, în condițiile în care ei sunt deținătorii licenței de exploatare. În mai 2014, Gabriel Resources a anunțat că pregătește un caz de arbitraj internațional împotriva României în care va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier Roșia Montană.

În comunicatul trimis de Gabriel Resources, se mai subliniază că, până acum, canadienii nu au acționat în instanță statul român.

Compania Gabriel Resources pregătește un caz de arbitraj internațional împotriva României în care va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier Roșia Montană, potrivit publicației canadiene The Glode and Mail.

„Pentru a nu avea niciun dubiu, Gabriel Resources își dorește o soluție amiabilă pentru rezolvarea disputei, soluție care să ducă la continuarea și dezvoltarea proiectului în uinteresul părților interesate”, se arată în comunicatul Gabriel Resources.

„Suntem încrezători că va fi găsită o soluție amicală, fără a fi nevoie să ducem disputa mai departe, la arbitraj. Comportamentul nostru de până acum a demonstrat că dorința imperativă a Grupului Gabriel a fost să evite alte dispute prelungite și să fim partenerii României în dezvoltarea unui proiect minier sustenabil pentru România și pentru toate părțile interesate”, a transmis Jonathan Henry, președintele Gabriel Resources.

În același timp, compania reiterează avantajele pe care le oferă prin acest proiect.

Proiectul de exploatarea de la Roșia Montantă a stârnit numeroase scandaluri și unul dintre cele mai mari proteste din țară. În timp ce premierul a refuzat să tranșeze problema pe cale guvernamentală, Victor Ponta a trimis un proiect de lege în Parlament pentru a fi dezbătut și adoptat. În timp ce, în calitate de premier, Ponta susținea proiectul, în calitate de deputat a votat împotriva lui.

Astfel, s-a format o comisie specială care să rezolve acest subiect, iar după ce au fost audiate toate părțile interesate, de la specialiști, miniștri și foști membri ai guvernelor, inclusiv protestatarii din Piața Universității, proiectul a fost stagnat. Aceste argumente, plus faptul că urma un an electoral, i-a făcut pe cei de la RMGC să oprească presiunile făcute pentru adoptarea proiectului, renunțând inclusiv la publicitatea făcută pe toate canalele de comunicare, în decembrie 2013.

În raportul final al comisiei speciale însă, a existat o prevedere prin care se sesiza Parchetul General și DNA, pentru a investiga modul în care a fost atribuită licența de exploatare și cum a fost transferată de la Minvest Deva la RMGC. Precizăm că licența de exploare a fost acordată în 1999, de guvernul condus de Radu Vasile, fiind adoptate mai multe acte adiționale. Multe dintre actele necesare au fost secretizate.