Săftoiu, critici dure la adresa Ralucăi Turcan: Să te plângi de absența unui membru PNL la comisie „e de râs”. Replica președintelui PNL

Publicat: 06 05. 2017, 12:43
Actualizat: 29 03. 2019, 18:46

„(…) să te plângi de absența unui membru PNL în ședința comisiei juridice de la Senat și să explici ceva despre un blat cu PSD… e de râs, mai ales când persoana care se revoltă e aproape absentă din comisia din care face parte. Absența persoanei înseamna blat cu PSD?”, a scris deputatul PNL Adriana Săftoiu, pe Facebook, în contextul în care președintele interimar al PNL a criticat-o pe Alina Gorghiu, fostul lider al partidului, pentru că a lipsit de la ședința Comisiei juridice în care a fost adoptat amendamentul privind grațierea corupților.

Adriana Săftoiu a criticat faptul că BPN PNL i s-a impus să accepte numirea vechilor liberali precum Eugen Nicolăescu, Anca Boagiu, Sulfina Barbu și Teodor Atanasiu în instituții publice.

„Mă întreb ce fel de blat s-a făcut când în ultimul BPN (Biroul politic al PNL) ni s-a explicat că pentru anumite numiri în funcții, în instituții publice, s-a negociat (oare cu cine?) și că trebuie să acceptăm lista, fără să ne mai batem capul cu alte candidaturi. Nu a contat cine ce CV și-a depus. S-a venit cu lista negociată! Și am auzit cuvântul ‘democrație’ invocat! Vai!”, a conchis Adriana Săftoiu.

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că decizia privind propunerile pentru BNR, CNSAS, Curtea de Conturi și ANRE a fost „perfect democratică” și a respectat principiul echilibrului în partid.

Liberalii au decis, miercuri, în ședința BPN să îl susțină pe deputatul Eugen Nicolaescu pentru funcția de viceguvernator BNR, vacantă în urma demisiei lui Bogdan Olteanu.

Președintele PNL Sector 2, fostul parlamentar Anca Boagiu, a fost suținută de liberali pentru a ocupa postul de președinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi.

Fostul deputat Sulfina Barbu a primit susținerea BPN pentru a ocupa funcția de membru CNSAS, iar fostul senator Teodor Atanasiu a fost susținut pentru a ocupa funcția de membru neexecutiv în conducerea ANRE.

Raluca Turcan: Nu comentez public ceea ce spun oamenii care nu sunt preocupați de soarta PNL

Ca reacție la acuzațiile aduse de Adriana Săftoiu, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că nu va răspunde colegilor de partid care nu sunt preocupați de soarta PNL: „Nu comentez public decât ceea ce spun oamenii care sunt cu adevărat preocupați de soarta PNL, de soluții pentru PNL și care sunt implicați în bătălia cu PSD. Nu este cazul acum”, a declarat Turcan.