Scandal în POT. Doi parlamentari, soț și soție, EXCLUȘI pentru „încurajarea violenței”

Publicat: 17 02. 2025, 11:37
Actualizat: 17 02. 2025, 11:39

Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni excluderea deputaților Monica și Radu Ionescu din partid și din grupul parlamentar, acuzându-i că au promovat și „încurajat violența” – un comportament considerat „inacceptabil” de conducerea formațiunii.

„Cei doi deputați, au demonstrat că nu pot face parte dintr-o echipă responsabilă. Au adus în POT exact ceea ce respingem: agresivitate, instigare la conflict și lipsă totală de respect pentru principiile democratice.

În POT nu există loc pentru violență sau pentru cei care încearcă să o normalizeze. Suntem aici să construim, nu să distrugem. Toleranță ZERO pentru astfel de derapaje.

POT este un partid al celor care vor o Românie decentă, unde politica se face prin idei și soluții, nu prin agresivitate. Cine nu înțelege asta, pleacă” a declarat președintele Anamaria Gavrilă”, a declarat Anamaria Gavrilă.

Potrivit unor surse citate de ProTV, parlamentarul POT „a îmbrâncit o colegă, iar ea (n.red. – soția) l-a încurajat”, lucru care a dus la exccluderea celor doi soți din partid.

După excluderea celor doi parlamentari, POT rămâne cu 29 de mandate de senatori și deputați din totalul inițial de 31.

Foto: Mediafax


CITEȘTE ȘI: