Se încing spiritele în coaliție. Zamfir: „PSD ori va fi tratat cu respect în această alianță, ori nu va mai fi deloc” / „Nu vă mai jucați cu focul”

Publicat: 02 07. 2025, 17:14

Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, le-a transmis miercuri un mesaj tranșant partenerilor de coaliție, pe Facebook. „Stimați parteneri de coaliție, nu va jucati cu focul! Încetați să propagați ideea că PSD este vinovat pentru deficitul actual”, și-a început Daniel Zamfir mesajul.

Acesta a mai adăugat că în ultimii șase ani, PSD a avut premier timp de doar 20 de luni.

Restul a aparținut PNL, iar deciziile au fost luate împreună și cu UDMR. Mai mult, când am intrat la guvernare, am găsit fix același deficit.

Cu toate astea, nu ne-am apucat să ne văicărim public de ce nenorocire a lăsat guvernarea PNL-USR! N-am făcut ca Petrov în 2009 – pare că se repetă istoria cu Bolojan acum – să tăiem tot”, a precizat Daniel Zamfir.

„PIB-ul României a crescut cu 50% fără să fie nevoie să tăiem otova”

Liderul senatorilor PSD a mai adăugat că în momentul în care premierul a fost un social-democrat au crescut veniturile, economia a fost stimulată și s-a investit masiv în infrastructură. Acesta mai susține că, în aceeași perioadă, nivelul de trai al românilor a crescut.

PIB-ul României a crescut cu 50% fără să fie nevoie să tăiem otova. Și da, am făcut deficit și ne-am dezvoltat, așa cum au facut toate țările din Europa occidentală.

Nu regretăm deloc că am investit masiv în infrastructură, nici că am făcut dreptate pensionarilor care primesc acum pensia pe baza contribuției de-a lungul vieții în câmpul muncii, nici că am majorat salarile profesorilor, cadrelor medicale și a tuturor categoriilor defavorizate”, a mai transmis Daniel Zamfir

„Nu vă jucați cu focul cu noi”

Liderul senatorilor PSD a mai susținut că trebuie făcută curățenie în consiliile de administrație și în ceea ce privește sporurile „aberante”, salariile și bonusurile din cadrul unor „instituții care sunt stat în stat”.

Dar să o facem împreună cu răspundere și discernământ! Așadar, nu vă jucați cu focul cu noi! PSD ori va fi tratat cu respect în această alianță, ori nu va mai fi deloc”, și-a încheiat Daniel Zamfir mesajul.

FOTO: Mediafax / Alexandru Dobre

CITEȘTE ȘI:

Ordonanța AUSTERITĂȚII. Ce măsuri se pregătește să adopte cabinetul Bolojan/ TVA 21%, CASS pentru pensii și creșterea accizelor la carburanți și tutun

DEZASTRUL măsurilor impuse de Guvernul Bolojan, explicat pe puncte