Sebastian Burduja, despre suspendarea acordului de mediu pentru Hidrocentrala de la Răstolița: Pretextul este LOSTRIȚA

Publicat: 05 06. 2025, 13:27
Actualizat: 05 06. 2025, 13:54

„La Răstolița, pretextul este lostrița, un pește pe care localnicii nu l-au mai întâlnit de cincizeci de ani. Acesta este adevărul, pe care mi l-au spus cu lacrimi în ochi oamenii din zonă, atunci când am fost să verific lucrările”, susține, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja – după ce Curtea de Apel Cluj-Napoca a decis, miercuri, suspendarea acordului de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Răstolița.

„Ieri a fost o zi grea. O muncă de doi ani de zile a fost blocată de două asociații de mediu, Declic și Bankwatch, prin decizia Curții de Apel Cluj de suspendare a acordului de mediu de la hidrocentrala Răstolița. Mircea Fechet, prietenul și colegul meu, are și acum în birou, pe perete, toate etapele reavizării de mediu. Toate studiile au fost făcute și toți pașii au fost urmați cu strictețe. Zeci de întâlniri de lucru, sute de pagini de documentație de mediu”, a transmis ministrul Energiei, într-o postare pe Facebook.
El a precizat că e greu de înțeles de ce o investiție strategică de miliarde de lei, executată în proporție de peste 90% și gata a fi pusă în funcțiune după 36 de ani de blocaje, este stopată.
„Un grup flexibil, care ne-ar fi fost de mare ajutor pentru acoperirea vârfurilor de consum, la un preț mult mai mic decât energia de import. Cine are interesul ca România să NU fie independentă energetic? Cine are interesul să depindem în continuare de alții când vine vorba de energia țării noastre? Cine poate susține că energia hidro nu este curată sau ieftină?”, se întreabă ministrul.

„Hidrocentrala de la Răstolița este a României”

„Ieri am primit și câteva mesaje de genul: „Bine v-a făcut Declic că a blocat hidrocentrala de la Răstolița.” Ca și cum hidrocentrala de la Răstolița ar fi a mea…Ca și cum aș lua-o acasă, pe persoană fizică. Nu. Hidrocentrala de la Răstolița este a României. Este a fiecăruia dintre voi, cei care vă încăpățânați să credeți că în țara asta trebuie să se mai construiască ceva, că și la noi SE POATE — o hidrocentrală, o autostradă, o fabrică…nu doar hârtii plimbate dintr-un birou în altul. Răstolița este a fiecărui român care își dorește o Românie independentă energetic: cu hidrocentrale, cu centrale nucleare, cu termocentrale, cu eoliene, cu fotovoltaice și cu tot ce înseamnă suveranitate energetică. Cu respectarea strictă a standardelor de mediu, dar fără dubiu standarde și pretexte inventate doar pentru a bloca investiții”, a mai transmis Sebastian Burduja.
Potrivit demnitarului, la Răstolița, pretextul este lostrița, un pește pe care localnicii nu l-au mai întâlnit de cincizeci de ani.

„Acesta este adevărul, pe care mi l-au spus cu lacrimi în ochi oamenii din zonă, atunci când am fost să verific lucrările”, a continuat demnitarul.

La cât se ridică pierderile

Sebastian Burduja a anunțat că cele 9 hidrocentrale, blocate de 2-3 asociații de mediu (între care Declic și Bankwatch), valorează 11.771.666.000 lei.

„Știți cât valorează cele 9 hidrocentrale blocate de 2-3 asociații de mediu, care se trezesc vorbind în numele întregii societăți civile românești? 11.771.666.000 lei. Ați citit bine: peste 11 MILIARDE de lei. Atât costă 9 hidrocentrale blocate de 30 de ani în proceduri de mediu și procese pe bandă rulantă. Și nu sunt singurele exemple. Atât este prejudiciul pe care românii îl plătesc, pentru că unii aleg să saboteze cu litigii în instanță și avocați bine plătiți. Și se mai și laudă cu asta”, a explicat el.
Ministrul Energiei a încheiat spunând că nu va ceda: „Eu nu mă lupt pentru mine. Nu am nimic de câștigat personal. Dar voi continua să lupt, până la capăt, pentru fiecare român care merită o țară cu viitor. Cu lumină. Cu demnitate. Este o chestiune de bun simț. La Răstolița, țineți-ne pumnii pe 24 iunie. Putem câștiga procesul de anulare a acordului de mediu și astfel vom debloca investiția — măcar în 2026 să învârtim turbinele și să producem aici energie. Ne așteptăm că cei care au contestat proiectul vor încerca să tergiverseze cauza. Doar că nu pot ei sabota cât putem noi lupta. România nu e a celor care țipă mai tare. România e a celor care o construiesc, pas cu pas, generație după generație. Pentru dezvoltare, locuri de muncă, bunăstare și siguranța românilor, cu respectarea regulilor de mediu și cu bun simț. Zi după zi. Înainte, împreună”.
Sursa foto: Facebook – Sebastian Burduja
CITEȘTE ȘI:

Curtea de Apel Cluj a suspendat acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Răstolița. Sebastian Burduja: „Este o decizie «temporară»”

Amenajarea hidroenergetică Cerna-Belareca a primit acordul de mediu. Lucrările, începute în  ’80, au fost abandonate la 80%. Câtă energie ar produce

Hidroagregatul 1 de la PORȚILE DE FIER I, repus în exploatare de Hidroelectrica. Cu cât crește producția națională de energie