Secretarul general adjunct al PSD Ștefănescu: Dăncilă și-a făcut datoria pe deplin. Probabil vor fi discuții despre un viitor Congres

Publicat: 26 11. 2019, 18:14

„Viorica Dăncilă a muncit foarte mult în această campanie, a fost o femeie foarte curajoasă și foarte hotărâtă, a fost aproape în fiecare filiala și s-a bătut mult, alături de toți colegii noștri din partid din toată țară, pentru a obține acest scor. Vreau să nu uitați un lucru, că bilanțul nu este așa de tragic cum se vede, în 5 județe noi am câștigat, în 21 de județe avem procente între 40 și 49,8%, în condițiile în care au fost absolut toți împotriva noastră, PNL, USR, PMP, UDMR, sistemul, structuri și așa mai departe. Adică a fost o bătălie în care PSD și candidatul PSD, Viorica Dăncilă a trebuit să facă față tuturor acestor forțe reunite. Prin urmare, Viorica Dăncilă și-a făcut, după opinia mea și a multor alți colegi, datoria pe deplin. A făcut tot ce este posibil omenește, alături de cei care au condus campania, la nivel central și la nivel teritorial, fiecare a făcut tot ce este posibil pentru a obține cel mai mare scor”, a declarat Codrin Ștefănescu, înaintea CEX de marți, întrebat dacă își va da demisia.

Social-democratul a adăugat că probabil vor fi discuții la CEx despre convocarea unui Congres extraordinar al PSD.

„Suntem după o perioada nu foarte bună, știți foarte bine că am trecut în ultimele luni de zile chiar prin niște probleme, inclusiv căderea guvernului și faptul că mai mulți colegi de-ai noștri, de pe listele noastre, au votat căderea guvernului, ne-a afectat. Cu toate astea, bătălia s-a dus până la capăt și toți și-au făcut datoria. Eu cred că astăzi toți colegii mei vor înțelege că trebuie să respectăm statutul și probabil că astăzi vom discuta cu toții despre posibilitatea organizării unui Congres Extraordinar, așa cum toată lumea cere, dar pe baza statutului”, a completat Ștefănescu.

Secretarul general al PSD a mai spus că speră ca Viorica Dăncilă să își păstreze calmul pe parcursul ședinței Comitetului Executiv și să rămână în sală până la final.

„Discuția va fi cu toții aici. V-am explicat cum văd această situație, sper că doamna Viorica Dăncilă, ca președinte al partidului, să conducă această ședință cu calm și discuțiile să rămână acolo în sala de sus”, a conchis Codrin Ștefănescu.

CEx se reunește, marți, de la ora 18.30, la sediul PSD din Kiseleff.

Marcel Ciolacu și Paul Stănescu ar fi susținuți de 35 de organizații județene să preia interimar conducerea PSD, funcțiile de președinte al partidului și respectiv secretar general, au declarat surse politice, pentru Mediafax.

Totodată, Marcel Ciolacu ar vrea să propună schimbarea și a celor opt vicepreședinți regionali, iar cei actuali să demisioneze, au adăugat sursele citate.

Potrivit surselor, secretar general în PSD ar putea fi Paul Stănescu, urmând ca Mihai Fifor să demisioneze împreună cu liderul actual al partidului, Viorica Dăncilă. Totodată, funcția de președinte executiv ar putea dispărea. Partidul va organiza, cel mai probabil, un Ccongres statutar în ianuarie sau februarie 2020, au adăugat sursele citate.

În prezent, potrivit site-ului PSD, vicepreședinți ai partidului sunt Carmen Dan, Doina Fedorovici, Gabriela Firea, Mirela Furtună, Natalia Intotero, Roxana Mînzatu, Marian Oprișan, Doina Pană, Paul Stănescu, Bogdan Trif, Lia Olguța Vasilescu și Gabriel Zetea.

Mihai Fifor a afirmat, marți, că PSD are nevoie de o schimbare și de o nouă echipă de conducere, care să ducă proiectul partidului mai departe. El a adăugat că, pentru ca PSD să fie reconstruit, e nevoie de o analiză a ultimelor două rânduri de alegeri electorale.