Senat: Salariații bugetari care nu cunosc limba română vor fi concediați

Publicat: 21 05. 2012, 18:23
Actualizat: 25 06. 2013, 16:36

Senatul a adoptat, luni, o lege care prevede desfacerea contractului de muncă pentru salariații din instituții, autorități publice și alte unități bugetare care refuză să vorbească limba română, insultă în public, distrug sau înlătură o emblemă, un drapel, insignă sau alt simbol al statului.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 53/2003 – Codul Muncii aparține deputatului independent Daniel Oajdea.

Proiectul menționează că încadrarea salariaților la instituțiile, autoritățile publice și la alte unități bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz, și cu îndeplinirea condițiilor de bază ca orice persoană angajată pe teritoriul României să cunoască limba română scris și vorbit.

Orice persoană care constată că în aceste instituții sunt angajate persoane care nu cunosc limba română se poate adresa cu o sesizare scrisă instituției în cauză sau celor ierarhic superioare prin care se semnalează acest lucru, persoanele nominalizate urmând să fie examinate în maximum 15 zile de la depunerea sesizării, se mai arată în proiect.

Inițiatorul mai stipulează obligația ca Ministerul Educației să elaboreze un ghid care să cuprindă nivelurile de cunoaștere a limbii române, în baza căruia se va face evaluarea angajaților, Oajdea arătând că este necesară instituirea unei baze unitare privind evaluarea nivelului de cunoaștere a limbii române pentru a preveni deficiențele de comunicare între angajații statului și cetățenii săi.

„Pe teritoriul României toți angajații statului trebuie să cunoască limba română la nivelul B sau C, în funcție de poziția ocupată”, precizează deputatul în expunerea de motive.

El precizează că proiectul nu aduce atingere minorităților din România și nu afectează sau restrânge drepturile legitime ale acestora.

Comisia pentru muncă a adoptat un raport negativ la acest proiect, argumentând că, pentru categoria de angajați vizată, cunoașterea limbii române este o condiție generală prealabilă obligatorie pentru a participa la concurs sau examen în vederea încadrării în muncă la o autoritate sau instituție publică.

Proiectul va fi transmis, în forma propusă de inițiatori, Camerei Deputaților, care este Cameră decizională.