Senator din partidul lui Tăriceanu: ”Decât să votăm cabinetul Cioloș, mai bine votam suspendarea lui Iohannis”

Publicat: 17 11. 2015, 15:02

„În loc să votăm acest Guvern ar fi trebuit să ne strângem și să votăm suspendarea domnului președinte. Tocmai ce s-a aflat că a avut o casă pe care a luat-o din furat și a pierdut-o și pe a doua. Culmea! Domnul nu este mulțumit de hotărârea judecătorească, nu-i place și vrea să facă ceva împotriva justiției”, a susținut senatorul.

Ea a glumit la începutul discursului său că nu a mai venit cu sacoul cu „Mickey Mouse”, așa cum era îmbrăcată la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, ci a venit îmbrăcată în negru. „Nu sărbătorim nimic, decât înmormântăm suveranitatea poporului, votând acest Guvern al trădării naționale”, a spus aceasta.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, referitor la sentința judecătorească prin care a pierdut un imobil deținut în Sibiu, că soluția îl „nemulțumește” și că, împreună cu avocații săi, caută modalități de a contesta hotărârea.

„Această soluție, după părerea mea, nu este bună, mă nemulțumește și, împreună cu avocații mei, căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluție”, a spus Klaus Iohannis, într-un interviu acordat TVR 1.

Președintele Klaus Iohannis și soția acestuia au pierdut definitiv un proces privind un imobil pe care îl cumpăraseră în centrul municipiului Sibiu, după ce Curtea de Apel Brașov a menținut, joi, o decizie prin care contractul de vânzare-cumpărare era anulat.

Curtea de Apel Brașov a menținut, joi, o decizie dată anul trecut de Tribunalul Brașov, care anula un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Klaus Iohannis, soția acestuia, Carmen Iohannis, soacra președintelui și moștenitorii unui imobil din centrul municipiului Sibiu.