Sorin Grindeanu îl desființează pe Siegfried Mureșan, pentru apartenența la grupul european care cerut Bruxellesului sancționarea României
Președintele PSD Sorin Grindeanu a lansat vineri un nou atac la adresa premierului desemnat Siegfried Mureșan cu privire la eforturile grupurilor europene Partidul Popular European, unde liberalul ocupă funcția de vicepreședinte, și Renew de a bloca cele 770 de milioane de euro din PNRR, din cauza noii legi a intergrității, validate de CCR (Curtea Constituțională a României).
Liderul social-democrat a criticat scrisoarea transmisă instituțiilor europene de grupurile politice din care fac parte PNL și USR, prin care se solicita suspendarea fondurilor europene în contextul adoptării Legii integrității.
„Pentru mine, ceea ce a făcut PPE și Renew, adică familiile politice europene din care fac parte PNL și USR și anume acea scrisoare prin care cereau retragerea sau neacordarea celor 770 de milioane de euro pentru România, pentru acea Lege a integrității, care a fost declarată constituțională, care a parcurs tot parcursul legal în România, pentru mine acest lucru nu poate fi iertat”, a declarat Grindeanu, vineri, la Antena 3 CNN.
Sorin Grindeanu: „Persoanele care fac asemenea lucruri nu pot să ocupe demnități mari în statul român”
„Faptul că tu te duci la Bruxelles și-ți folosești poziția în a face rău României aceste lucruri pentru mine contează foarte mult și eu cred că pentru români contează foarte mult”, a mai spus liderul PSD.
Grindeanu a subliniat că participarea la astfel de demersuri creează o situație de incompatibilitate cu o funcție importantă în statul român.
„Persoanele care fac asemenea lucruri de asemenea, tot din perspectiva mea, nu pot să ocupe demnități mari în statul român”, a mai precizat Sorin Grindeanu.
PPE și Renew au solicitat Ursulei von der Leyen sancționarea României cu 770 de milioane de euro
La finalul lunii august, Partidul Popular European (PPE) și grupul Renew Europe i-au cerut președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să blocheze cei 770 de milioane de euro din fondurile PNRR destinate României pentru Legea Integrității, invocând probleme legate de statul de drept.
Demersul familiilor europene a venit după ce PSD a introdus „amendamentul Fritz” în Legea integrității, amendment potrivit căruia, primarul Timișoarei își va pierde mandatul, întrucât la începutul verii a fost găsit în conflict de interese de către ÎCCJ.