Șova spune că Antonescu nu a atacat Executivul: „colaborarea este excelentă între președintele interimar și Guvern”

Publicat: 08 08. 2012, 12:38
Actualizat: 01 02. 2019, 04:45

Ministrul pentru relația cu Parlamentul, Dan Șova, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că președintele interimar, Crin Antonescu, nu a atacat Guvernul atunci când a spus că acesta a dat dovadă de „timiditate și ezitare”, el arătând că Executivul și președintele interimar colaborează „excelent”.

„Nu este un atac al președintelui interimar la adresa Guvernului, în niciun caz”, a spus Șova, comentând declarația președintelui interimar, Crin Antonescu, potrivit căreia Guvernul a dat dovadă de „timiditate și ezitare” în chestiunea listelor pentru referendumul din 29 iulie.

Întrebat care este argumentul pentru care consideră că Antonescu nu a atacat Guvernul, Șova a precizat că se referă la o chestiune de ordin intern și care ține de colaborarea „excelentă” dintre Executiv și președintele interimar.

„Argumentul este de ordin intern: colaborarea este excelentă între președintele interimar și Guvern”, a spus Șova.

Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, că a observat că Guvernul a dat dovadă de „timiditate și ezitare” în chestiunea listelor pentru referendumul din 29 iulie, afirmând că premierul Victor Ponta pare „amenințat și intimidat” în ultimele zile.

Antonescu a declarat, într-o emisiune la Antena 3, că a observat în cazul Guvernului „timiditate, ezitare, confuzie” în ultima perioadă.

„E nevoie ca instituțiile să nu se lase intimidate, și aici mă refer în primul rând la Guvern, care a dat senzația – trebuie să o spun – unor anumite timidități și anumitor ezitări (…) Guvernul trebuie să ia toate măsurile pentru ca propriile sale instituții să nu se lase intimidate și pentru ca toți cetățenii acestei țări să fie apărați în fața amenințărilor și intimidărilor la care Traian Băsescu, situat practic în afara legii și în afara răspunderii ca oficialitate, recurge. Asta cred că trebuie să facă Guvernul”, a susținut Antonescu.

Totodată, el a explicat că Executivul nu trebuie să organizeze vreun „mini-recensământ”, ci să aibă „acțiuni hotărâte”, în baza legilor.