Statutul magistraților, adoptat în unanimitate în Senat, după ce Opoziția a părăsit sala de plen

Publicat: 19 12. 2017, 15:09

UPDATE 14:58: Proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statului magistraților a fost adoptat cu unanimitate de voturi, 80 de voturi pentru, în condițiile în care Opoziția părăsise sala de plen. Mai multe amendamente respinse în Camera Deputaților au fost adoptate la Senat.

Din Camera Deputaților, proiectul a plecat spre plenul Senatului cu următoarele prevederi:

„Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență. Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de cel mult 6 luni de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive. Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență. Nu este îndreptățită în repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit la săvârșirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se va îndrepta cu acțiune împotriva ministerului Finanțelor Publice. Competența soluționării acțiunii civile survine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul.

În termen de 2 luni de la comunicarea hotărârii definitive pronunțate în activitatea prevăzută de alin 4), ministerul Finanțelor publice va sesiza Inspecția judiciară în vederea constatării existenței relei credințe sau gravei neglijențe a judecătorului sau procurorului care a săvârșit eroarea judiciară, potrivit procedurii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 317/2004 privind CSM.

După rămânerea definită a raportului Inspecției judiciare prin care s-a constatat reaua credință ori grava neglijență a judecătorului sau procurorului, statul exercită acțiunea în regres împotriva judecătorului sau a procurorului.

Competența de soluționare a acțiunii în regres revine în primă instanță Curții de Apel București, Secția civilă. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acțiunea în regres își exercită atribuțiile la Curtea de Apel București sau la Parchetul de pe lângă aceasta, acțiunea în regres va fi soluționată de către o Curte de Apel învecinată, la alegerea reclamantului.

Împotriva hotărârii pronunțate potrivit alin. 9) se poate exercita calea de atac a recursului la Secția corespunzătoare a ÎCCJ.

CSM poate stabili condiții, termene și proceduri pentru asigurarea de răspundere profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, diminueze sau să înlăture răspunderea juridică determinată de reaua credință sau grava neglijență”.

UPDATE 14:34: „Plenul Senatului, fie el și plen, nu poate fi suveran peste o decizie a Biroului Permanent R și altă decizie nu s-a luat. Noi, în semn de protest, părăsim sala, PNL și USR. Vom sesiza CCR pentru nerespectarea deciziilor conducerii Parlamentului”, a anunțat senatorul PNL Mario Oprea.

O poziție similară a avut și senatorul USR Cristian Ghica.

„Nu există o hotărâre a BPR a plenului, așa că noi o să mergem la 14:30 la plenul comun”, a spus Ghica.

În sala de ședințe a plenului Senatului au rămas senatorii PSD, ALDE și UDMR.

UPDATE 13:45: Ședința de plen în care se dezbate Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost reluată, după ce inițial președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a suspendat-o deoarece USR a protestat la tribuna Senatului.

Senatorii au votat alocarea a patru ore pentru amendamentele respinse la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, acestea fiind în jur 300 la număr.

„Un partid proaspăt intrat în Parlament, un partid așa-zis civic, este partidul care astăzi în România susține întăritrea instituțiilor represive și ingnoră complet necesitarea protejării drepturilor și libertăților cetățenilor. Partidul Securității, așa cum a fost numit, îl vedem astăzi pe scenă. Ăsta e Partidul Uniunea Salvați România”, a spus Tăriceanu, aplaudat de parlamentarii PSD și ALDE, în momentul reluării ședinței de plen.

În timpul discursului lui Călin Popescu-Tăriceanu de la tribuna Senatului, senatorii USR au ocupat tribuna și au protestat în liniște. Astfel, liderul Senatului a suspendat ședința de plen, până la retragerea senatorilor USR de la tribună.

La ora transmiterii știrii, senatorii USR încă protestează de la tribună.