Stelian Ion: USR depune un proiect pentru desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților

Publicat: 17 06. 2019, 13:25
Ministrul Justiției, Stelian Ion (FOTO: Mediafax Foto/Andreea Alexandru)

USR depune marți în Parlament un proiect de lege privind desființarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților. A mai existat un proiect privind desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților, care a picat însă în Parlament. În această sesiune depunem o altă formă a legii și este obligatoriu ca în cel mai scurt timp posibil, această secție specială de investigare a infracțiunilor din justiție să fie desființată pur și simplu, a afirmat Stelian Ion, la RFI.

Deputatul USR a susținut că „și în rândul miniștrilor PSD sunt opinii diferite referitoare la această secție, în sensul în care într-una dintre ședințele de Guvern anterioare au fost niște dispute pe această temă”.

El a precizat că Secția specială de anchetare a magistraților va dispărea până în 2020.

„Cu siguranță, în 2020, această secție nu va mai exista. PSD-ul în 2020 cel târziu va pierde guvernarea și majoritatea parlamentară și secția aceasta va fi desființată. E o chestiune doar de timp”, a mai spus Stelian Ion.

Curtea Constituțională a respins, în luna martie, sesizarea PNL și USR în legătură cu legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție.

Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru