Susținerea pentru Dăncilă la prezidențiale, printre deciziile convenite în biroul lui Ciolacu. Dăncilă: Sper să nu fie o nouă mișcare pucistă

Publicat: 11 10. 2019, 16:15

„Am discutat mai multe aspecte care țin de organizarea internă. În primul rând am decis ca poziția noastră în ședința CEx să fie de susținere a Vioricăi Dăncilă, în continuare, pentru prezidențiale, pentru că, oricum, nu mai putem schimba candidatul. În al doilea rând, vom vota pentru excluderea colegilor care au votat moțiunea”, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la întâlnirea unor lideri social-democrați, care a avut loc în biroul președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Potrivit surselor citate, cei prezenți la întâlnire au exclus posibilitatea încheierii unei alianțe cu formațiunea condusă de Victor Ponta, ProRomânia.

„Desigur, am mai hotărât să regângim strategia de campanie și să mai

La întâlnirea care a avut loc în biroul lui Marcel Ciolacu, din Camera Deputaților, au participat membrii importanți ai PSD, printre care Gabiela Firea, Marcel Ciolacu, Florin Iordache, Olguța Vasilescu, Paul Stănescu, precum și 25 de lideri de filiale județene ale PSD.

Moțiunea de cenzură prin care i-a fost retrasă încrederea Guvernului Dăncilă a fost adoptat, joi, în plenul reunit, cu 248 de voturi „pentru”, fiind retras astfel votul de încredere al Parlamentului pentru Guvern.

CEx al PSD va avea loc, vineri, la ora 18.30.

Dăncilă, despre întrevederea din biroul lui Ciolacu: Sper să nu fie o nouă mișcare pucistă

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat vineri, că știa de întrevederea unor lideri social-democrați în biroul președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, dar că speră ca în partid să nu apară „o nouă mișcare pucistă”.

„Am avut ședință de guvern. Mi s-a spus de această reuniune, de întâlnirea colegilor, dar am avut ședință de guvern și nu am putut să particip”, a spus Viorica Dăncilă, motivând faptul că nu a participat la ședința unor lideri social-democrați care a avut loc în biroul președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Întrebată despre informațiile potrivit cărora participanții la întrevederea din biroul lui Marcel Ciolacu vor schimbarea lui Mihai Fifor din funcția de secretar general al partidului, Dăncilă a răspuns: „Noi am mai avut puciști în partid. Acest lucru trebuie discutat în partid, avem un statut care trebuie respectat. Nu le face cinste celor care lucrează în spate. Eu sper să nu fie o nouă mișcare pucistă, că nu-și va găsi locul în electoratul PSD”.