Tăriceanu, despre excluderile din ALDE: Acești foști colegi au ales o variantă care este dezamăgitoare și imorală / Eram în cvorum. Am luat deciziile care se impuneau

Publicat: 13 09. 2019, 20:38

„Am programat astăzi (vineri-n.r) o ședință oficială la care am invitat toți membrii Biroului Politic Executiv al ALDE ca să discutăm situația creată prin acceptarea funcțiilor care li s-au oferit domnului Meleșcanu și celorlalți trei în Guvern. La finalul acestei discuții libere am considerat că este nevoie și de o decizie, nu numai de o discuție. Un partid are dezbateri, dar trebuie să ia și hotărâri. Având în vedere că eram în cvorum am luat deciziile care se impuneau. Am constatat că în baza prevederilor statutatre, cei care au acceptat această mită politică din partea doamnei Dăncilă nu mai sunt colegi cu noi, au decăzut din calitatea de membri ai ALDE”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Digi24.

Liderul ALDE a afirmat că Teodor Meleșcanu, Grațiela Gvrilescu, Ion Cupă și Alexandru Băișanu au fost demiși și din conducerile filialelor județene, conform statutului ALDE, în urma consultării cu juriștii partidului.

„Da, având în vedere că cei patru și-au pierdut calitatea de membrii ALDE. Singuri au luat această hotărâre, știau prevederile statutare și erau preveniți. Cei care acceptă o funcție fără acordul partidului automat pierde calitatea de membru, iar la nivelul filialelor au trebuit alese conduceri interimare. (…) Să știți că înainte de a lua aceste hotărâri ne-am consultat cu juriștii și am luat prevederile statutare. Este latură politică”, a adăugat Tăriceanu.

El a susținut că cei patru demiși din partid au ales o variantă dezamăgitoare, de a contribui alături de PSD la destructurarea ALDE.

„Acești foști colegi au ales o variantă care este dezamăgitoare și imorală pentru toți membrii ALDE, alegând să își negocieze funcții de conducere și să contribuie alături de PSD la încercarea de a destructura ALDE. Cei patru au fost persoane care la Delegația Permanență au votat pentru ieșirea de la guvernare. Au ales însă variantă trădării acceptând să se vândă pentru o funcție într-un Guvern care mai are câteva zile de trăit”, a mai spus Tăriceanu.

ALDE a anunțat vineri oficial că, în ședința de vineri a Biroului Politic Executiv, s-a luat decizia de a-i exclude pe Teodor Meleșcanu, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă și Alexandru Ștefan Băișanu, adică cei care au acceptat funcții în Senat, respectiv Guvern, din partea PSD.

Teodor Meleșcanu a anunțat deja că va ataca decizia de excludere în instanță. Anunțuri similare au fost făcute și de către Ion Cupă și Alexandru Ștefan Băișanu.