Tăriceanu: Guvernul ar putea să atace la CCR dosarul Belina

Publicat: 26 09. 2017, 18:38
Actualizat: 26 03. 2019, 04:05

Întrebat de un jurnalist dacă există posibilitatea ca ministrul Justiției, în numele Guvernului, să atace dosarul Belina la CCR, președintele Senatului a răspuns: „Nu ministrul Justiției are dreptul… Sesizarea poate să fie făcută de primul ministru în numele Guvernului sau de președinții Camerelor.”

Chestionat în continuare dacă s-a decis cine va face sesizarea CCR, Tăriceanu s-a mărginit să spună „Eu nu fac parte din Guvern”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, întrebat dacă ancheta DNA în cazul Shhaideh-Plumb este similară celei privind OUG 13, că în BPN s-au adus argumente privind asemănarea, el arătând că trebuie analizat dacă există elementele unui posibil conflict constituțional între Guvern și DNA.

Întrebat dacă ancheta DNA în cazul Shhaideh-Plumb este similară cu ancheta privind OUG 13, Dragnea a răspuns: „Au fost argumente aduse, este foarte asemănătoare pentru că se pune problema oportunității”.

„Am vorbit și azi, am spus și eu și domnul Tăriceanu – poate și Guvernul, nu știu – trebuie analizat dacă situația actuală poate constitui elementele unui conflict juridic de natură constituțională între două puteri ale statului. Nu știu la ora asta, nici domnul Tăriceanu nu știe. Domnul Tudorel Toader cred că va trebui să aibă un punct de vedere în sensul acesta, dacă va veni din partea Guvernului. Și noi o să ne consultăm cu specialiștii cu care ne consultăm în astfel de situații”, a adăugat Dragnea, întrebat despre posibilitatea sesizării CCR în această speță.

CCR a admis existența unui conflict juridic de natură constituțională între DNA și Guvern, la sesizarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în speța anchetării OUG 13. Judecătorii CCR au motivat decizia prin faptul că, prin conduita sa, Direcția Națională Anticorupție și-a arogat o competență pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare a unui act normativ.

Totodată, motivarea CCR arăta că acțiunea Ministerului Public privind ancheta în cazul OUG13 încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă și creează o presiune asupra membrilor Guvernului care afectează buna funcționare a acestei autorități.