Tăriceanu începe să strângă semnături pentru suspendarea lui Băsescu

Publicat: 07 09. 2014, 22:29
Actualizat: 06 04. 2019, 22:24

El a menționat că este nevoie de o treime din semnăturile tuturor parlamentarilor pentru inițierea suspendării, care este un demers al Parlamentului.

Tăriceanu a spus că președintele a încălcat Constituția când s-a întâlnit cu Elena Udrea și cu lideri ai PMP la Cotroceni pentru susținerea în campania electorală. De asemenea, potrivit lui Tăriceanu, Băsescu a încălcat Constituția atunci când a intervenit în procesul de negociere legat de postul de comisar european care va aparține României.

Întrebat dacă are semnale potrivit cărora există voință politică pentru suspendarea șefului statului, Tăriceanu a spus: „Nu am feed-back”.

El a mai spus că argumentele împotriva suspendării legate de faptul că Traian Băsescu se află la final de mandat nu stau în picioare, pentru că șeful statului trebuie să respecte Constituția până în ultima zi în care deîine funcția.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea șefului statului va fi discutată în PSD, menționând că este vorba despre un demers serios și precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puțin pentru țară.

El a spus, într-o intervenție telefonică, răspunzând unei întrebări, că inițiativa lui Tăriceanu este legată de un lucru foarte serios.

„Mi se pare un lucru extrem de serios și important. Evident că îl vom discuta în cadrul grupurilor parlamentare și la PSD. Dar ca să ne stabilim poziția tactică, pentru că strategic vreau să vă spun un lucru foarte clar: evident că și eu și cred că și cei mai mulți nu doar din cei din PSD, cei mai mulți din cei 7,4 milioane de români consideră că orice zi mai puțin în care Traian Băsescu rămâne președinte înseamnă un rău mai puțin pentru România și înseamnă mai multă dreptate”, a precizat Ponta.

Tăriceanu a propus, vineri, inițierea procedurii de suspendare și demitere a președintelui Băsescu, el avansând și un calendar, vizând suspendare în preajma datei de 23 septembrie și referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidențialelor.

Președintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcție, că intră în campanie „și nu o să le fie bine”, el adăugând că în campanie are „capacitate uriașă de revitalizare”.

Traian Băsescu a fost întrebat, în conferința de presă susținută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcție. „Intru în campanie și nu o să le fie bine, să știți că în campanie am capacitate uriașă de revitalizare”, spunea șeful statului.