Tăriceanu, iritat de CCR: „Parlamentul începe să împartă suveranitatea legilor cu CCR”

Publicat: 21 04. 2015, 17:06

This browser does not support the video element.

După ce a fost deranjat de faptul că procurorii DNA au cerut Senatului să adopte o hotărâre în cazul senatorului Dan Șova, pentru care s-a cerut încuviințarea reținerii și arestării preventive, Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat iritat și de faptul că CCR a început să legifereze în locul Parlamentului. 

„Parlamentul nu mai este singura putere în stat legiuitoare, ci facem acest lucru de o bună bucată de vreme cu CCR care legiferează în acest fel împreună cu Parlamentul”, a declarat Tăriceanu la finalul lucrărilor comisiei de revizuire a Constituției. 

El a precizat că CCR ar trebui să aibă în continuare rolul controlului de constituționalitate, dar să nu înceapă să legifereze împreună cu Parlamentul. 

„Din punctul meu de vedere simt nevoia unor clarificări, ar fi bine să ne hotărâm, revizuirea constituției spre ce se îndreaptă? Ne ducem mai degrabă spre un regim prezidențial sau spre unul parlamentar, e nevoie de o consolidare a separației puterilor în stat, suntem mulțumiți cu independența puterilor în stat? Parlamentul începe să împartă suveranitatea asupra legilor cu CCR sau lăsăm parlamentul singura putere legiuitoare?”, au fost întrebările puse de Tăriceanu în timpul ședinței comisiei de revizuire.