Tăriceanu, lăsat CU MÂNA ÎNTINSĂ de Isărescu, la audierile privind manipularea ROBOR

Publicat: 13 02. 2019, 16:03

Nu este clar dacă Mugur Isărescu nu l-a observat sau nu l-a salutat intenționat pe Călin Popescu Tăriceanu, dar tensiunile între cei doi au fost vizibile pe parcursul audierilor.

Președintele Senatului a declarat că, în condițiile în care LIBOR a fost manipulat, „nu putem exclude din start manipularea ROBOR”.

„Mai mult decât suspiciuni nu am, dar aceste suspiciuni trebuie elucidate,” a afirmat Tăriceanu în deschiderea audierilor. „Având în vedere ce s-a întâmplat la nivel european, unde arată că LIBOR a fost manipulat, o astfel de ipoteză nu poate fi exclusă din start. Nivelul ridicat al ROBOR  reprezintă un element disuasiv, atât pentru firme cât și pentru persoane private.”

„Astăzi nu vom discuta nici despre bonusul pe are vi l-ați dat de pensionare, nici despre conflictul de interese,” l-a atacat pe Isărescu și senatorul ALDE Daniel Zamfir, care a venit pregătit cu o serie de întrebări strecurate de consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov. „Astăzi discutăm despre ROBOR, inflație și despre raportul pe care l-ați făcut.”