Tăriceanu: Nu sunt în favoarea pensiilor speciale, sistemul de contributivitate trebuie să prevaleze

Publicat: 13 03. 2018, 17:32

„Există anumite categorii care, după părerea mea, au în mod justificat de o pensie specială, cum e zona Justiției. Nu sunt în favoarea pensiilor (speciale – n.r) în general. Cred că sistemul de contributivitate trebuie să fie cel care să prevaleze în general”, a spus Tăriceanu, după ședința Birourilor Permanete Reunite.

Întrebat despre inițiativa mai multor parlamentari, potrivit cărora aleșii locali ar urma să primească pensii speciale, președintele Senatului a precizat că nu a citit încă proiectul de lege.

„Orice propunere legislativă este însă însoțită de o justificare, de o notă de fundamentare. Nu am citit încă proiectul de lege, îl voi citi și mă voi putea pronunța atunci. De principiu, v-am spus care este poziția mea acum”, a adăugat Călin Popescu-Tăriceanu.

Parlamentari PSD, UDMR, PNL și PMP vor ca primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de CJ să primească pensii speciale, cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă urmând să fie suportat din bugetele locale ale UAT și plătit de acestea, potrivit unui proiect de lege.