TENSIUNI ÎN USL. Întâlnire de urgență Ponta-Antonescu. Liderul PNL: „Am cerut Guvernului să-și asume răspunderea, Ponta a refuzat. Se va face Comisia specială”

Publicat: 12 09. 2013, 22:37
Actualizat: 21 05. 2015, 11:43

Liderii USL, în frunte cu Victor Ponta și Crin Antonescu, s-au întâlnit la cabinetul președintelui Senatului pentru a discuta despre proiectul de lege al Guvernului privind Roșia Montana. La ea au participat din partea PNL, Crin Antonescu, Eduard Hellvig, Daniel Chițoiu și Radu Stroe, iar din partea PSD, Victor Ponta și Liviu Dragnea.

La finalul întâlnirii, președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat că va fi oprită procedura de urgență din Parlament și că se va constitui în forul legislativ o Comisie Specială pentru proiectul Roșia Montană. Componența acesteia va fi stabilită săptămâna viitoare. La îndemnul lui Victor Ponta, social-democrații au refuzat, la începutul acestei săptămâni, să mai participe la ședința Birourilor reunite ale Parlamentului care urma să decidă înființarea comisiei speciale. Cei din PSD au luat această decizie, după ce Crin Antonescu a făcut o serie de declarații tranșante în care cerea respingerea proiectului Roșia Montana în Parlament.

Crin Antonescu a dezvăluit că i-a cerut lui Victor Ponta să retragă proiectul din Parlament și Guvernul să dea o hotărâre referitoare la proiectul Roșia Montană. Ponta a respins propunerea venită din partea PNL și s-a pronunțat pentru continuarea dezbaterilor din Parlament.

Liderul PNL a spus că nu înțelege cum s-au investit 500 de milioane de dolari în județul Alba pentru proiectul Roșia Montană, deoarece județul nu este „o perlă a României”. Antonescu a completat, spunând că speră că în acești bani să nu fie cuprinsă și publicitatea. Ministrul delegat, Dan Șova, a afirmat astăzi că firma canadiană care urma să exploateze mina de la Roșia Montană poate cere daune de două miliarde de dolari din cauza nerealizării acestui proiect.

Întâlnirea USL de astăzi vine pe fondul unor grave acuze între PNL și PSD care au avut loc în ultimele zile, apărute după ce Antonescu s-a pronunțat categoric împotriva proiectului Roșia Montană. Mai mulți lideri ai PSD l-au criticat pe Antonescu printre aceștia numărându-se Ion Iliescu, Mircea Geoană, Ilie Sârbu și Ioan Rus. În replică, Crin Antonescu l-a acuzat pe Victor Ponta că are o poziție neclară în privința proiectului Roșia Montană.

La discuții mai participă Daniel Chițoiu, Radu Stroe, Dan Radu Rușanu și Liviu Dragnea.

Ponta a precizat, la sosire, că întâlnirea are loc după ce a primit un telefon în cursul serii de miercuri de la Antonescu.
Întrebat de jurnaliști ce vor discuta, Ponta a răspuns ironic: „O să discutăm despre ce doriți dumneavoastră”.

Premierul Victor Ponta a precizat, anterior, într-o conferință de presă, că în cursul zilei se va întâlni cu liderul PNL, Crin Antonescu, „pentru buna funcționare a coaliției guvernamentale”, el spunând că nu crede că se pune problema ruperii actualei majorități.

Premierul a precizat că a vorbit la telefon cu liderul PNL, miercuri seară, iar în cursul zilei de joi urmează să aibă o întâlnire.

„Azi ne vedem tocmai pentru buna funcționare a coaliției guvernamentale, nu cred că se pune problema ruperii actualei majorități. Discutăm azi despre un proiect important pentru țară”, a afirmat Ponta.