Traian Băsescu a grațiat o femeie, mamă a șapte copii

Publicat: 01 10. 2014, 15:49
Actualizat: 21 03. 2019, 03:38

Președintele Traian Băsescu a grațiat o femeie, condamnată la trei ani de închisoare, după ce a furat un telefon mobil dintr-o locuință.

Este vorba despre Crina Tănasă, o mamă a șapte copii, cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani. Potrivit anunțului Administrației prezidențiale, decizia de grațiere are la bază „motive umanitare”, mai ales că femeia suferă și de boli psihice.

„Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 1 octombrie a.c., decretul de grațiere a doamnei Crina Tănasă pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de Art. 192 alin. (2) Cod penal, precum și a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de Art. 208 – 209 lit. a) Cod penal, dispusă prin sentința penală nr. 456/21.05.2002 a Judecătoriei Strehaia (județul Mehedinți), pentru că a sustras un telefon mobil dintr-o locuință. Decizia domnului președinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Crina Tănasă este mamă a șapte copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani și suferă de afecțiuni psihice”, se arată în comunicatul de presă al Președinției.

La începutul lunii iunie, Traian Băsescu a mai grațiat o femeie, mamă a cinci copii, tot în urma infracțiunii de furt calificat. Este vorba despre Angelei Lican, care mai avea de executat 2 ani și 6 luni de închisoare pentru că a furat 25 de lalele.