Tudose revine și își cere scuze pentru declarațiile controversate legate de autonomie. Mesajul pe care îl transmite fostul premier celor care s-au simțit „lezați”

Publicat: 01 02. 2018, 11:07

„În data de 30 ianuarie m-am prezentat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a susține punctul meu de vedere cu privire la declarațiile mele din emisiunea ,, Jocuri de putere ” din data de 10-01-2017. Prin declarația în cauză am dorit să-mi exprim doar punctul de vedere cu privire la necesitatea respectării legii în domeniul folosirii însemnelor oficiale ale statului, respectiv la responsabilitatea funcționarilor publici de a aplica legea în acest sens”, a transmis fostul prim ministru. 

Acesta le-a cerut scuze tuturor celor care s-au simțit lezați de afirmațiile sale și susține că a fost o lecție pentru el și că interpretările generate nu sunt în acord cu principiile sale. 

„Și pe această cale doresc să îmi cer scuze public față de orice comunitate sau membrii unei minorități care în urma declarației mele ce a lăsat loc de interpretări de incitare la ură sau violență s-au simtit lezați. Această interpretare nu este în acord cu valorile și principiile mele, respectiv dialogul și respectul reciproc între comunități și de a mă manifesta împotriva oricărei forme de intoleranță și incitare la ură. A fost o lecție din care am învățat că e mai multă nevoie de rigurozitate și atenție în exprimarea publică pentru a nu genera fără voie interpretări pe care nu mi le asum”, a încheiat Mihai Tudose.