Țuțuianu rupe tăcerea: Pro România discută cu senatori neafiliați și de la PSD pentru constituirea unui grup la Senat

Publicat: 29 08. 2019, 18:06

„Vom face cerere. Suntem trei senatori de la Pro România. Pe lângă cei trei discutăm cu mai mult senatori neafiliați și din PSD astfel încât să îi completăm pe cei trei, să ajungem la șapte și să depunem o cerere de constituire a grupului. Dacă vom fi minim șapte vom depune solicitarea respectivă luni”, a afirmat senatorul Adrian Țuțuianu, joi, pentru Mediafax.

În prezent, Pro România are trei senatori foști social-democrați: Adrian Țuțuianu, Nicolae Marin și Vasile Ilea.

Pe 10 decembrie 2018, Adrian Țuțuianu a depus în Biroul Permanent al Senatului o cerere de înființare a grupului parlamentar al senatorilor neafliliați, denumit „Unirea”. El a solicitat asigurarea secretariatului tehnic necesar și logistica necesară în vederea desfășurării activății.

În luna martie, Claudiu Manda anunțat, în plen, că Biroul permanent al Senatului a luat act de decizia Comisiei juridice și celei de neconstituționalitate prin care instituirea grupului parlamentar „Unirea” solicitată de Adrian Țuțuianu este neregulamentară.