Un greu din PNL vrea ca Bolojan să-i fure fotoliul de la Cotroceni lui Nicușor Dan în 2030: „Va avea toate atuurile”

Publicat: 04 10. 2025, 13:09
Actualizat: 04 10. 2025, 13:14
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Liberalul Mircea Abrudean îl vede pe Ilie Bolojan candidatul PNL la alegerile prezidențiale din 2030. Invitat la Prima TV, prețedintele Senatului a declarat că își dorește ca Bolojan să conducă PNL și la alegerile parlamentare din 2028 și că, de principiu, președintele partidului ar trebui să fie și candidatul formațiunii la prezidențiale.

Foto: Alexandru Dobre/ Mediafax

„Eu îmi doresc foarte mult asta şi cred că da. Până la urmă, sigur că noi avem în urma congresului o conducere şi un preşedinte care vor fi în funcţie până în 2027, când va avea loc un alt congres. Aici tot la iniţiativa preşedintelui Bolojan s-a ales această variantă, pentru că e normal până la urmă în 2027 să vedem cum stăm, care este situaţia la acel moment şi vom vedea ce conducere va fi. Eu sper să fie în aceeaşi formulă cu Ilie Bolojan, preşedinte şi candidat la prezidenţiale, pentru că, mă rog, preşedintele partidului întotdeauna a candidat la alegerile prezidenţiale”, a transmis preşedintele Senatului.

Foto: Andreea Alexandru/ Mediafax

Întrebat dacă îl vede pe Bolojan candidatul PNL la alegerile prezidenţiale din 2030, Mircea Abrudean a răspuns: „Da, cu siguranţă. E normal până la urmă preşedintele partidului candidează, sigur, vom vedea ce se va întâmpla, dar trecând prin toată această perioadă cu rezultatele pe care sunt convins că le va avea această guvernare, cred că va avea toate atuurile şi susţinerea şi credibilitatea necesară să ia această decizie. (…) Până la momentul 2030 foarte multe lucruri se pot schimba, dar de principiu orice partid serios îşi doreşte un candidat propriu care, în general, trebuie să fie preşedintele partidului”.

Foto: Andreea Alexandru/ Mediafax