Un lider ALDE crede că s-a sărit calul: Tăriceanu a fost cel care a pus capăt negocierilor cu UDMR

Publicat: 20 06. 2017, 18:17
Actualizat: 21 06. 2017, 14:43

Contactat de corespondentul MEDIAFAX și întrebat despre negocierile PSD-ALDE cu UDMR în privința votării moțiunii de cenzură, liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat că Tăriceanu este dispus să poarte dialog cu minoritățile, în „special cu UDMR-ul”, dar „nu cu sabia deasupra capului”.

„Nu a fost nicio declarație a domnului Tăriceanu în acest sens, dar din ceea ce cunosc eu, (…) negocierile cu UDMR-ul au fost două, trei pe zi, iar cel care a pus capăt acestora a fost Călin Popescu Tăriceanu. Probabil cineva a sărit calul. Nu s-a discutat așa ceva în ședința ALDE, dar din ceea ce știu eu, cel care a pus capăt negocierilor și a spus că în condițiile acestea nu se poate negocia a fost Tăriceanu. Liderul ALDE este dispus tot timpul la dialog cu minoritățile, în special cu UDMR-ul, dar nu cu sabia deasupra capului. Aceste negocieri sunt foarte delicate mai ales pentru Ardeal, pentru Transilvania și nu se pot duce într-un astfel de context și nu se pot realiza la foc automat. Întotdeauna Tăriceanu a avut o relație bună cu minoritățile, mai ales cu cele maghiare, dar nu în astfel de condiții”, a spus Ioan Lazăr.

Liderul ALDE Alba a adăugat că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu va trece, chiar și fără sprijinul UDMR-ului, deoarece PSD și ALDE au un număr suficient de voturi.

UDMR nu va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, a anunțat senatorul Tanczos Barna, care a precizat că atâta timp cât toate negocierile au picat cu PSD, UDMR nu are de ce să intre în „cearta internă” a social democraților.

De asemenea, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marți că discuțiile cu UDMR „s-au închis”, după ce un senator al UDMR a declarat că formațiunea nu va vota moțiunea de cenzură inițiată de PSD și ALDE.