USR face acuzații: Viorica Dăncilă vrea să cumpere la bucată miniștri ALDE

Publicat: 11 09. 2019, 18:53

„Tocmai ce am aflat despre șiretlicul despre care înțelegem să se folosească premierul României în sensul în care nu mai dorește să apară în fața Parlamentului pentru a obține un vot de încredere, ci dorește să cumpere la bucată miniștri ALDE și în felul acesta să spună că această componență politică a Guvernului nu s-a schimbat. Este o mare dezamăgire pentru toți românii, este clar că e o bătaie de joc la adresa democrației și la adresa întregii țări până la urmă pentru că e domeniul evidenței că acest Guvern nu mai are sprijin în Parlament”, a afirmat deputatul USR Stelian Ion, miercuri la Parlament.

Acesta a criticat „traseismul politic”, făcând referire la deputații ALDE care au acceptat propunerea de a intra în Guvern și susține că în Parlament „nu se mai lucrează deloc”.

„ALDE a declarat în mod oficial că s-a retras de la guvernare, e adevărat că unii membrii ALDE în stilul caracteristic că vorbim aici de traseiști de profesie au ales să își vândă mandatul și să își negocieze situația personală în schimbul unor avantaje personale. Cert este că lucrul aceasta trebuie să înceteze, situația devine din ce în ce mai gravă, în Parlamentul României nu se mai lucrează deloc, în Parlamentul României Comisia Juridică nu a mai fost convocată de două săptămâni, aveam pe masă legea recursului compensatoriu pentru a discuta acel proiect de abrogare, aveam alte proiecte foarte importante”,a completat Stelian Ion.

Deputatul USR a mai anunțat că partidul din care face parte îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu semneze decretele pentru numirea celor trei.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că va propune membri ALDE pentru portofoliile de miniștri vacante, respectiv Grațiela Gavrilescu la Ministerul Mediului, Ion Cupă la Ministerul Energiei și Ștefan Băișanu, ca ministru pentru Relația cu Parlamentul. Propunerile vor fi trimise miercuri președintelui Klaus Iohannis.