Vanghelie traduce supărarea baronilor: „E legată de modul cum s-a numit guvernul – la televizor”

Publicat: 28 11. 2014, 17:54

Întrebat astăzi, în contextul planurilor pentru o nouă mișcare politică, în ce relații este cu baronii locali din PSD, Marian Vanghelie s-a descris ca un apropiat al gărzii vechi a partidului, nemulțumite de deciziile actualei conduceri. „Am o relație bună cu majoritatea, de ce să mint? Supărarea lor – și am spus-o și ieri în speach-ul meu înainte de a se întâmpla problema – e legată de modul cum s-a numit guvernul – la televizor. Nichita de la Iași, Oprișan, au fost ieri vreo cinci care au ridicat problema asta: «Vrem să îi vedem, să știm cu cine votăm»”, a relatat Vanghelie un episod din ședința Consiliului Executiv care a decis, printre altele, și excluderea sa.

În martie, la momentul formării Guvernului Ponta 3, Gândul a scris despre nemulțumirea aleșilor locali care au puterea județeană că au primit numele noilor miniștri în plic, după ce decizia fusese deja luată.

Raliindu-se acestora, Vanghelie s-a erijat în purtătorul lor de cuvânt din afara partidului. „Tinerețea e bună, dar să nu exagerăm cu ea. Uitați-vă și la Guvernul ăsta pe care l-a făcut Victor Ponta.  Unii – poate pregătiți. Eu n-am văzut în guvernul american copii de 30 de ani. Domne, un guvern politic are și o responsabilitate politică. Deciziile se iau politic înainte, că alegerile s-au câștigat politic”, a comentat el, într-un interviu la Adevărul LIVE.

Exclus din PSD, susține însă că nu intenționează să „sape” partidul: „Eu nu vreau să sap PSD-ul. Trebuie să prindă curaj mai mulți în PSD și să spună ce gândesc. Eu am vorbit cu mulți colegi. Știu ce gândesc”.

În schimb, Marian Vanghelie plănuiește să atace în instanță decizia de excludere, ținându-și, între timp, cât mai aproape parlamentari, consilieri locali și județeni și Organizația de Tineret din București. „La PSD, o să atac în instanță hotărârea lor. Și mesajele pe care le-am primit din țară. Toată lumea a spus «Nu vă lăsați». Unii au probleme penale, alții au îmbătrântit, activul partidului este altul”, estimează el.

Până la o decizie a instanței, primarul Sectorului 5 își face ONG, gata să se transforme, la nevoie, în partid. „În maxim o săptămână devenim operativi pe o fundație pe zona de stânga cu un număr de oameni și vom începe discuțiile cu parlamentarii, consilieri generali, consilieri locali și tot ce înseamnă fenomen politic. Toate lucrurile vor fi într-o mișcare rapidă și în etape de zile, de săptămâni. O să-i vedeți într-o săptămână – două. (…) Pe mine mă interesează să vorbesc de o mișcare sau o fundație cu caracter social, din zona de stânga. Să strângem și societatea civilă, și intelectuali și să creăm o gândire pentru ce se întâmplă cu stânga”, spune el.

În calculele personale ale lui Vanghelie intră popularitatea sa, dar și contextul. „Eu pup fiecare mamaie, mă descurc, mai iau o pălincă, mai tai un lemn, intru în fiecare curte. Au fost momente în care era foarte greu să faci un partid. Măi, e un alt moment. Acest vot pentru Iohannis a fost un vot decât pentru el ca om. E un moment atitpc”, și-a făcut primarul analiza la ieșirea din PSD.