Vechii prieteni leagă relații în fața dușmanilor noi. Joe Biden i-a chemat la Camp David pe liderii Japoniei și Coreei de Sud

Publicat: 18 08. 2023, 12:33
Actualizat: 18 08. 2023, 12:34
Președintele Joe Biden, stânga, prim-ministrul japonez Fumio Kishida și președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, în dreapta, înaintea unei întâlniri trilaterale în marginea Summit-ului G7 de la Hiroshima, Japonia, duminică, 21 mai 2023

„O nouă etapă” și „dragostea, sau o versiune geopolitică neclară a acesteia, este în aer săptămâna aceasta,” sunt comentarii din presa mondială referitoare la summitul SUA- Japonia-Coreea de Sud. Vineri este programată, la Camp David, reuniunea despre care oficialii din cele trei țări spun că urmărește să inaugureze „o nouă eră a relațiilor trilaterale”.

De altfel, este pentru prima dată când președintele Joe Biden se întâlnește, într-o reuniune oficială, cu omologul său sud-coreean Yoon Suk-yeol și cu prim-ministrul japonez, Fumio Kishida.

Este o oportunitate pentru noua alianța trilaterală de a contracara activitatea intensificată a Chinei în Pacific și amenințările nucleare persistente ale Coreei de Nord.

Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, John Kirby, a salutat miercuri „curajul politic” al lui Kishida și Yoon, spunând că cei doi lideri pun bazele pentru o mai bună securitate, economică și alte forme de coordonare, conform Foreign Policy.

Cele trei țări ale noastre vor anunța inițiative semnificative vineri, care vor ajuta la consolidarea cooperării noastre trilaterale în viitor, a declarat Kirby, conform sursei citate.

Aceste inițiative vor duce relația trilaterală pe noi culmi, a mai precizat Kirby.

Cei trei lideri vor parafa acorduri stabilite și negociate, în prealabil, de experții din interiorul administrației, conform procedurii.

Foreign Policy a anunțat care sunt rezultatele mari așteptate de la acest summit: o nouă inițiativă pentru a stimula partajarea informațiilor între Japonia, Coreea de Sud și Statele Unite; îmbunătățirea detectării lansării de avertizare timpurie a rachetelor (cu privirea către programele nucleare și de rachete balistice ale Coreei de Nord); exerciții militare trilaterale comune cu accent deosebit pe exerciții de război antisubmarin; înființarea unei linii telefonice de criză între cele trei țări; și, pe frontul diplomatic, o prima „declarație de principii” comună între cele trei țări, care prezintă viziunea și prioritățile lor comune.

Până la întâlnirea cu președintele american, premierul japonez Fumio Kishida a ieșit la cină la Washington DC, joi.

Vineri seara, președintele are ține întâlnirea trilaterală cu președintele Yoon Suk Yeol al Republicii Coreea și prim-ministrul Kishida Fumio al Japoniei, la reședința Camp David, din Maryland.


Sursa: Mediafax foto