Vicepremierul Dan Barna, despre ministrul Sănătății: Președintele Iohannis ne-a cerut miercuri să-l susținem / „În exterior pare o mare bătălie care de fapt nu există”

Publicat: 18 03. 2021, 15:41
Actualizat: 18 03. 2021, 15:43
Vicepremierul Dan Barna, despre ministrul Sănătății: Președintele Iohannis ne-a cerut miercuri să-l susținem / Sursă FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto

Vicepremierul Dan Barna a transmis joi, 18 martie, faptul că președintele Klaus Iohannis a cerut coaliției de guvernare să îl susțină pe ministrul Sănătății. De asemenea, acesta a subliniat că nu există un conflict între premier și Vlad Voiculescu. 

Dan Barna a explicat faptul că în ședința de miercuri, Klaus Iohannis a solicitat coaliției să îl sprijine pe Vlad Voiculescu. Intervenția președintelui vine în contextul în care premierul Florin Cîțu a anunțat că a făcut niște solicitări către Ministerul Sănătății.

Vicepremierul Dan Barna, despre ministrul Sănătății: „În exterior pare o mare bătălie care de fapt nu există”

Astfel, instituția trebuie să prezinte săptămâna viitoare un raport referitor la măsurile luate pentru pregătirea valului trei al pandemiei. De asemenea, lui Vlad Voiculescu i s-a cerut să organizeze săptămânal conferințe de presă despre evoluția pandemiei.

Dan Barna a punctat faptul că solicitarea premierului Cîțu a fost făcută „într-un context mai larg”. Prin această măsură toate activitățile ce țin de campania de vaccinare ar urma să fie cunoscute și să ajungă la cetățeni.

„Citim cu umor și eu, și premierul, și Vlad, ce se scrie în presă despre scandaluri și lupte, în timp ce noi stăm la masă și discutăm următorii pași ai zilei sau ai săptămânii. În exterior pare o mare bătălie care de fapt nu există”, a declarat Dan Barna la Digi24.

De asemenea, acesta a punctat faptul că dezbaterile din interiorul Coaliției sunt percepute exagerat. Totodată, vicepremierul a susținut că sunt transformate din „strănuturi în bronșită acută”.

Remanierea lui Vald Voiculescu, variantă posibilă?

„Această temă nu există decât în presă. Nu s-a verbalizat acest scenariu în nicio discuție din Coaliție sau Guvern”, a declarat vicepremierul Dan Barna.

„E nevoie de o susținere pentru Ministerul Sănătății”

„În discuția de miercuri de la Cotroceni, cu premierul Cîțu, cu liderii celorlalte partide din coaliție, președintele a fost foarte clar – e nevoie de o susținere pentru Ministerul Sănătății și ne-a cerut să-l susținem pe Vlad Voiculescu, tocmai pentru că prima linie a temei sociale în momentul acesta în România este această pandemie și lupta cu Covid”, a explicat Dan Barna.

„România are nevoie de sprijin și de înțelegerea cetățenilor”

„Ori, în acest context, este foarte clar că guvernul și coaliția suntem aliniați pe acest mesaj foarte clar – România are nevoie de sprijin și de înțelegea cetățenilor că vaccinul e soluția necesară, iar până atunci măsurile de distanțare, purtatul măștii, spălatul pe mâini rămân valabile și necesare pentru a nu avea o perspectivă de măsuri mai dure”, a mai adăugat vicepremierul.