Vicepremierul Oana Gheorghiu spune că CFR Marfă ar putea fi lichidată. Ce se întâmplă cu TAROM
Vicepremierul Oana Gheorghiu spune că CFR Marfă ar putea să fie lichidată. În același timp, Tarom ar putea fi resuscitată.
CFR Marfă se confruntă cu pierderi de peste 328 de milioane de lei în 2024, în creștere cu 97 de milioane de lei față de anul precedent. Oana Gheorghiu a precizat că CFR Marfă are mari șanse să fie lichidată.
„Cred că a și început cumva procesul. Dar lichidarea e un proces de durată, astfel încât statul să recupereze cât mai mulți bani sau să piardă cât mai puțini. Dar trebuie să începem lucrurile cât mai sănătos, să nu ne grăbim”, a declarat Oana Gheorghiu la EuroNews.
În același timp, CFR Călători are pierderi de 432 de milioane de lei.
Tarom avea pierderi de 3,7 miliarde de lei la jumătatea lui 2025. Iar în 15 ani, pierderile Tarom au depășit 600 de milioane de euro. Chiar și așa, în vară, membrii consiliului de administrație și-au dublat remunerațiile până la peste 24.000 de lei lunar deși erau în pierdere.
„Au făcut într-un an profit, dar artificial, pentru că nu a fost din activitatea de bază și au găsit acest motiv. Aici trebuie să intervină autoritatea, Ministerul Transporturilor și AMEPIP. Cred că nu s-a aplicat legea așa cum trebuie. La Tarom, acționarul, adică statul român, are un cuvânt de spus, se duce în AGA și verifică ce s-a întâmplat. Dar dacă indicatorii nu sunt corect stabiliți – și probabil asta s-a întâmplat, pentru că, dacă faci profit, poți să-ți mărești salariul – aici intervine AMEPIP. Și o să ne uităm cum își face treaba.
Sunt niște măsuri pe care oamenii le iau pentru că pot și asta e foarte greșit (n.r.: să-și mărească singuri remunerațiile). Ar trebui să înțeleagă că nu se mai poate așa, că România a ajuns într-un punct în care trebuie să facă curățenie și că, până acum, au profitat de sistemul ăsta. Trebuie să reconstruim, nu mai avem altă șansă, societatea nu mai tolerează, a ajuns la un moment de limită maximă”, a declarat vicepremierul.
Oana Ghorghiu este de părere că Tarom poate să fie o companie atractivă.
„Cred că Tarom poate să fie o companie atractivă. Nu vă pot spune când se va face listarea la busă. Ca să ai o companie de succes listată la bursă, îți trebuie niște ani, trebuie să-i creezi un istoric, să o aduci pe linia de plutire, să o faci interesantă. Altfel, pierzi bani. Nu poți să listezi o companie pe pierdere, trebuie să o pui pe picioare. Ne trebuie timp. Ar trebui să vedem rezultate până pe 31 august, cu cel puțin trei companii restructurate, pentru că ăsta este un jalon în PNRR”, a completat aceasta.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Care sunt cele 17 companii de stat pe care guvernul Bolojan vrea să le reformeze