Vicepreședinte ALDE, către Grațiela Gavrilescu: Vă faceți de râs în ultimul hal

Publicat: 14 09. 2019, 10:49

„Doamna Gavrilescu dezamăgește în fiecare zi mai mult. Acum, după ce a zis că nu știa despre retragerea candidaturii lui Călin Popescu-Tăriceanu când a votat ieșirea de la guvernare (deși totul s-a petrecut în aceeași ședință), vine și spune o altă gogomănie: protocolul cu PSD nu a fost denunțat. Doamna Gavrilescu, vă faceți de râs în ultimul hal! Dumneavoastră ați fost convocată statutar la Delegația Permanentă din 26 august și tot statutar ați votat și denunțarea protocolului și ieșirea de la guvernare și candidatura lui Mircea Diaconu și alianță electorală cu Pro România. Sau suferiți de amnezie de 10 zile încoace? Asta e consecința negocierilor pentru funcții, a trădării celor care v-au susținut?”, a scris Florică Ică Calotă, sâmbătă pe Facebook.

Acesta a adăugat că Grațiela Gavrilescu mai are un pic și spune că nu l-a ales președinte ALDE pe Călin Popescu Tăriceanu.

„Mâine – poimâine ne vom trezi că spuneți că partidul nici nu l-a ales pe Călin Popescu-Tăriceanu președinte, ci că dumneavoastră sunteți. Eu știu că în 2014 am venit cu toții alături de Călin Popescu-Tăriceanu pentru un nou proiect liberal, al cărui lider a fost de la început. Să spuneți că ați fost președinte al partidului, că i l-ați predat dlui Tăriceanu, deja e prea mult. Dvs nu ați făcut decât să îndepliniți o formalitate de 3 zile. Acum veți spune că sunteți și fondatoarea acestui proiect. E cam mult doamna Gavrilescu”, a completat liderul ALDE Teleorman.

Deputatul ALDE mai spune că dacă tot vorbește despre curaj Gavrilescu, atunci să le spună direct colegilor din ALDE că în fuga după funcții a trădat partidul.

„Vorbiți de curaj, de privit în ochi? Atunci mergeți în fața colegilor și spuneți-le că în goana după funcții ați trădat partidul care v-a făcut ministru, partidul pe listele căruia ați fost aleasă. Mergeți dacă aveți curaj și spuneți-le că sunteți unealta PSD-ului, un pion al Vioricăi Dăncilă în strategia ei disperată de a se salva la guvernare. Nu o veți face dna Gavrilescu. Știți de ce? Pentru că de 5 ani de zile vă ascundeți în spatele lui Călin Popescu-Tăriceanu și așteptați noi și noi beneficii. Când beneficiile nu mai vin, atunci trădați mâna ce v-a fost întinsă”, a mai scris Florică Ică Calotă.

Vicepreședintele ALDE a afirmat că nu a mai rămas decât umbra persoanei care era, precizând că Gavrilescu este astăzi doar „un soldățel în oaste de conjuctură” a Vioricăi Dăncilă.

„Iar legat de mușcatul mâinii, dvs ați mușcat mâinile tuturor colegilor din ALDE care s-au uitat cu admirație și respect la dumneavoastră. Nu ați rămas decât umbra persoanei care a început proiectul liberal. Azi nu sunteți altceva decât un soldățel în oastea de conjunctură a dnei Dăncilă. Azi, nu mai reprezentați liberalii, ci ați devenit apărătoarea propriului interes personal și o aprigă susținătoare a PSD”, a conchis președintele ALDE Teleorman.

Grațiela Gavrilescu, exclusă vineri din ALDE, a anunțat, printr-o postare făcută pe Facebook, că „protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunțat din punct de vedere legal”.

ALDE a anunțat vineri oficial că, în ședința de vineri a Biroului Politic Executiv, s-a luat decizia de a-i exclude pe Teodor Meleșcanu, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă și Alexandru Ștefan Băișanu, adică cei care au acceptat funcții în Senat, respectiv Guvern, din partea PSD.

foto: Camera Deputaților