Vicepreședinte PMP: Udrea ne-a anunțat din decembrie că a decis să se retragă de la conducerea PMP ca aceste suspiciuni să nu se răsfrângă asupra partidului

Publicat: 29 01. 2015, 23:30
În opinia lui Ștefan Vlaston, Eelena Udrea poate fi deja considerată fostul președinte al PMP, cu toate că noul Congres de alegere a unei alte conduceri este programat abia săptămâna viitoare, pe 8 februarie. „Doamna Udrea a decis să se retragă de la conducerea PMP tocmai pentru ca aceste suspiciuni care planează asupra sa să nu se răsfrângă asupra partidului”, a comentat vicepreședintele PMP într-o intervenție la DIGI 24, arătând că „foarte bine a făcut” decizând astfel.

Vlaston anticipează că „noua conducere PMP va fi mai tânără și deasupra oricăror bănuieli”.

Deocamdată, singura candidatură anunțată este cea a deputatului Eugen Tomac care a anunțat miercuri că va concura la președinția PMP cu moțiunea „România implicată-PMP partidul schimbării”. Moțiunea lui Tomac a fost semnată, între alții, de europarlamentarul Siegfried Mureșan, propus pentru funcția de primvicepreședinte al PMP.