Vicepreședinte PSD: „Covasna este o zonă sensibilă, urmărită cu atenție de toți românii. Autonomia teritorială nu poate fi pusă în discuție”

Publicat: 04 02. 2013, 11:54
Actualizat: 04 02. 2013, 11:54

Vicepreședintele PSD Constantin Niță a declarat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că este îngrijorat de declarațiile privind autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc, lucru care, în opinia sa, nu poate fi pus în discuție, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepreședintele PSD Constantin Niță a spus, sâmbătă, în cadrul unui discurs susținut la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, Dumitru Marinescu, că este nevoie de o colaborare între instituțiile din județ, mai ales că județul Covasna este „o zonă sensibilă, urmărită cu atenție de toți românii”.
Niță a afirmat că toți reprezentanții statului din județ trebuie să conlucreze pentru ca oamenii de aici să aibă o viață mai bună, indiferent de etnie, de religie sau de modul de gândire politică.
Totodată, el a remarcat că de la ceremonie au lipsit președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, și primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
„Îmi pare bine că au venit cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean și apreciez acest lucru, dar aș fi apreciat mai mult dacă ar fi venit domnul președinte al Consiliul Județean și domnul primar al municipiului Sfântu Gheorghe, dar probabil sunt foarte ocupați”, a spus el.

Ulterior, întrebat de jurnaliștii prezenți la eveniment despre afirmația sa, potrivit căreia județul Covasna este „o zonă sensibilă”, Niță a răspuns că s-a referit la ultimele declarații ale lui Tamas Sandor privind autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc.
„M-am referit la ultimele declarații ale domnului președinte Tamas Sandor (șeful CJ Covasna – n.r.) privind autonomia Ținutului Secuiesc, o declarație care mă îngrijorează. Eu, care stau aici aproape, în Brașov, desigur că nu privesc cu ochi buni o asemenea declarație, dar sper că a fost o chestiune emoțională și că nu asta reprezintă părerea întregii comunități maghiare din Sfântu Gheorghe”, a spus Niță. El a precizat că autonomia teritorială „nici nu poate fi pusă în discuție”.

„Eu înțeleg autonomia autorităților locale și este normal să facem lucrul acesta, mai ales că pregătim legea privind descentralizarea activității administrației publice. Deci, suntem în asentimentul autorităților locale pe această temă, dar autonomia teritorială nu poate fi pusă în discuție”, a spus Constantin Niță.
Tamas Sandor declara, într-o emisiune televizată, că vrea autonomie teritorială.
„Aș vrea să încercați să schimbați și mentalitatea unora din cetățenii români care sunt exclusiviști că în țara asta trăiesc și alții decât români. Deci țara asta nu este numai a românilor, România nu este numai a românilor, este a tuturor cetățenilor români care respectă legile și Constituția”, spunea Tamas Sandor.
Noul prefect al județului Covasna, Dumitru Marinescu, a fost instalat, sâmbătă, în funcție, el înlocuindu-l pe Codrin Munteanu, care a fost trecut în postul de secretar general la Ministerul Apărării.

Kiss Edit, corespondenti-mediafax.ro