Victor Negrescu, în Parlamentul European: „Suveraniștii de CARTON ignorau fermierii și producătorii români”

Publicat: 19 02. 2025, 13:17
Actualizat: 19 02. 2025, 13:18
Victor Negrescu: „Sunt foarte mulți oameni care la Washington vorbesc prostii despre România”

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a reafirmat miercuri, în plenul legislativului european, importanța susținerii fermierilor și producătorilor locali din România.

„Să cumpărăm local! Am spus-o din nou în plenul Parlamentului European. Este normal să susținem fermierii și producătorii din România, înțelegând avantajele pieței comune europene”, a declarat Negrescu.

Europarlamentarul S&D a evidențiat o serie de măsuri pe care le-a promovat în sprijinul producătorilor locali:

  •  Petiție europeană #SateRomâneștiCuBaniEuropeni pentru sprijinirea producătorilor locali, aprobată de instituțiile europene.
  • Interpelări adresate Comisiei Europene privind drepturile și subvențiile fermierilor.
  • Amendamente legislative aprobate pentru susținerea zonelor rurale, a fermierilor și a producătorilor locali.
  • Fonduri europene suplimentare pentru agricultură, cu accent pe sprijinirea tinerilor fermieri.
  • Drepturi îmbunătățite și condiții mai bune pentru lucrătorii din supermarketuri și platformele online.

„Suveraniștii de carton” și soluțiile reale pentru fermieri

Victor Negrescu a criticat partidele suveraniste, acuzându-le că au ignorat până acum problemele fermierilor români și că, în prezent, copiază o campanie europeană fără să propună soluții realizabile.

„În tot acest timp, suveraniștii de carton ignorau fermierii și producătorii români. În prezent copiază o campanie europeană fără să înțeleagă problema sau să vină cu propuneri realizabile”, a spus eurodeputatul român.

Negrescu a criticat populismul și apelurile la boicoturi făcute de mai mulți candidați la președinție, precum Călin Georgescu sau George Simion.

„Populismul și boicoturile fără sens nu ajută. 60.000 de români lucrează în hipermarketuri și depind de aceste locuri de muncă. Ministerul Finanțelor a anunțat că cele mai mari cinci lanțuri comerciale au plătit anul trecut impozit pe profit cumulat de aproape 1 miliard de lei. Nu există o soluție ușoară la acest subiect complex”.

Soluțiile propuse de Victor Negrescu

  • Reducerea intermediarilor și transparența adaosurilor comerciale, prin aplicarea reglementărilor europene privind piața internă.
  • Acces mai facil pentru micii producători în supermarketuri și piețe, prin amendamente la legislația europeană.
  • Eliminarea taxelor de raft și a costurilor ascunse prin legislație dedicată protejării producătorilor.
  • Susținerea brandurilor românești și cooperativelor, cu sprijin financiar din fonduri europene.
  • Subvenții și scheme de sprijin pentru micii fermieri, dezvoltate prin măsuri guvernamentale.

CITEȘTE ȘI: