Victor Ponta, atac frontal la Bolojan: ”A ținut cu o singură parte și s-a ajuns la această criză”. Fostul lider PSD cere resetarea guvernării
Criza politică declanșată după retragerea sprijinului PSD pentru premierul Ilie Bolojan este alimentată de critici tot mai dure venite din zona foștilor lideri social-democrați. Într-o intervenție la România TV, Victor Ponta a declarat că actuala formulă de guvernare era, din start, instabilă și că deznodământul era previzibil.
„A votat poporul: pe locul 1 PSD, pe 2 AUR, pe 3 PNL. De câteva luni, guvernul e condus de partidul de pe locul 4. Era normal să se ajungă la o catastrofă”, a declarat fostul premier, la România TV.
„Îi faceți hoți, dar îi țineți în guvern”
Ponta critică incoerența discursului politic din interiorul coaliției, acuzând partidele că au întreținut o tensiune artificială:„În fiecare zi ziceau așa: PSD-iștii sunt niște nenorociți, niște hoți, niște bandiți, dar hai să-i ținem în guvern. Chiar au făcut un protest aseară USR-iștii. Dacă sunt nenorociți, bandiți și hoți, de ce îi țineți în guvern?! Ca să aveți pe cine să dați vina?”
Presedintele Partidului National Liberal (PNL), Ilie Bolojan, sustine declaratii de presa la Palatul Parlamentului despre sustinerea sau conditiile partidului fata de noul Guvern minoritar, dupa retragerea partenerilor de coalitie, marti, 21 aprilie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
În opinia sa, premierul Ilie Bolojan a contribuit la escaladarea crizei prin poziționarea unilaterală: „Bolojan a greșit că a ținut cu o singură parte și s-a ajuns la această criză.”
Două scenarii de guvernare
Fostul lider PSD propune o soluție rapidă, care ar trebui tranșată politic la nivelul președintelui:
„Soluția e ca ori îi cheamă dl președinte mâine și spune: PSD-ul, cu PNL și cu UDMR, formați guvernul, ori să facă guvern PSD cu AUR.”
Întrebat despre o majoritate „pro-europeană”, Ponta a declarat:„Prosteala asta cu majoritatea pro-europeană nu o mai crede nimeni, toți suntem pro-europeni.”
Ponta: „Nu se ajunge la anticipate”
Victor Ponta exclude varianta alegerilor anticipate și își reafirmă poziția politică: „Eu nu mai sunt în PSD, sunt exclus. Nu vin la USR, mulțumesc. Nu se ajunge la anticipate.”
Declarațiile vin după ce PSD a decis, în urma unei ședințe tensionate la Palatul Parlamentului, să îi retragă sprijinul lui Ilie Bolojan. În replică, PNL și USR au anunțat că îl susțin în continuare pe premier, acuzând social-democrații că au generat o criză politică artificială.
- Victor Ponta va fi invitatul lui Ionuț Cristache, miercuri, la emisiune Ai Aflat!, de la 15:00, pe canalul de Youtube Gândul.
AUTORUL RECOMANDĂ