VIDEO | Dacian Cioloș: Dacă discuțiile cu PNL și UDMR nu se concretizează, ori depunem mandatul ori facem guvern minoritar

Publicat: 12 10. 2021, 22:42
Actualizat: 13 10. 2021, 10:31

This browser does not support the video element.

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a declarat, marți la B1Tv, că în cazul în care nu va ajunge la o înțelegere cu PNL și UDMR pentru a forma o majoritate cu care să formeze noua structură guvernamentală, atunci există două variante pe care le poate lua în calcul – depunerea mandatului sau formarea unui Guvern minoritar.

„Nu e exclusă această variantă, n-am luat o decizie în partid legat de acest lucru pentru că prioritatea noastră este să căutăm să reconstruim această majoritate politică, dar după ce vom avea aceste discuții cu PNL și cu UDMR, în funcție de rezultatul acestor discuții, vom lua decizia în cel fel ne ducem mai departe mandatul primit de la președinte”, a declarat Dacian Cioloș.

Liderul USR PLUS ia în calcul depunerea mandatului în cazul în care discuțiile cu partenerii din coaliție nu vor funcționa, sau va merge în Parlament cu un program de guvernare stabilit, pentru a cere votul de încredere pentru formarea unui Guvern minoritar.

„Există cele două variante (depunerea mandatului sau un guvern minoritar – n. red.) – dacă aceste discuții cu PNL și UDMR nu se concretizează într-un proiect de guvernare există aceste două opțiuni și vom alege una dintre ele în conducerea partidului. Dacă vom merge cu un guvern minoritar, vom merge cu un program politic, cu un program de reforme, de măsuri pe care vrem să le asumăm și apoi, evident, dacă va exista susținere în Parlament pentru acel program și pentru acel guvern, mergem mai departe. Dacă nu, nu, dar vom prezenta lucrul acesta, un program și o echipă”, a afirmat Cioloș.

Președintele Klaus Iohannis a decis să îl desemneze pentru funcția de candidat la funcția de prim-ministru pe Dacian Cioloș, liderul USR, a anunțat șeful statului, luni, după consultările de la Cotroceni. Președintele USR a fost singura propunere fermă de premier făcută de partidele și formațiunile cu care a discutat luni.