VIDEO | Ligia Deca, despre solicitarea ca elevii să intre pe aceeași parte cu profesorii: Decizia nu se poate lua la centru / Încurajez parteneriatul

Publicat: 16 01. 2024, 16:39

This browser does not support the video element.

Aflată împreună cu ministrul Justiției, Alina Gorghiu, la Arges, Ligia Deca a fost întrebată marți despre solicitarea Consiliului Național al Elevilor care cere desființarea intrării separate pentru profesori, în școli. Ministrul Educației a precizat că decizia se ia în funcţie de elementele care ţin de siguranţa copiilor și că o astfel de măsură nu se poate lua la centru.

Ministrul Educației răspunde public solicitării de desființare a intrării separate pentru profesori și elevi din școli. Solicitarea a fost venită din partea Consiliului Național al Elevilor (CNE). Deca precizează că nu crede că poate lua o astfel de decizie la centru, însă încurajează parteneriatul dintre profesori și elevi.

Nu cred că această decizie se poate lua la centru, însă eu încurajez parteneriatul între cadrele didactice şi elevi, care trebuie să fie bazat pe respect reciproc. Este o chestiune doar de infrastructură. a spus ministrul Educației.

Ligia Deca a spus că educația ține de „dialog și învățare reciprocă”, și a adăugat că măsura vizată de CNE ține de particularitățile de construcție a clădirilor școlare, de planurile de evacuare, dar și de siguranța tinerilor într-o unitate de învățământ public.

„Cred că educaţia trebuie să fie despre dialog şi învăţarea reciprocă. Susţin faptul că fiecare şcoală în funcţie de particularităţile constructive şi de siguranţă, că până la urmă şi planurile de evacuare depinde infrastructură, deci în funcţie de aceste elemente care ţin de siguranţa copiilor, cred că trebuie gândit regulamentul, dacă e nevoie o intrare, de două , de mai multe intrări”, a precizat ministrul Educației.

Școli cu intrarea în stradă?

Șefa Educației a mai spus că putem vorbi de unele școli care au intrări pe trotuar, „iar trotuarul poate fi îngust și se iese în stradă”, dar și de clădiri care sunt clasate în categoria „monumentelor istorice”.

„Cred că în România, din punct de vedere al infrastructurii, avem foarte multe situaţii. Avem situaţii cu clădiri istorice care au una dintre intrări chiar pe trotuar, care este destul de îngust şi se iese în stradă….. Avem şcoli unde există spaţii ample de intrare şi nu ar fi o problemă să se intre pe aceeaşi intrare. De aceea, eu sunt pentru ca fiecare şcoală să prevadă în regulamentul de acces care sunt condiţiile pe care comunitatea le consideră a fi acceptabile”, a conchis Ligia Deca.

CITIȚI ȘI:

UPDATE | Protestul fermierilor și transportatorilor, ziua 7. Negocieri la Transporturi și Agricultură / M. Ciolacu: 99% din solicitări au fost închise

VIDEO | Alina Gorghiu „s-ar bucura” dacă se comasează alegerile / „3,8 miliarde de lei se vor cheltui cu desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor”