VIDEO | Se întoarce spectacolul cătușelor la DNA? / Întrebările lui Ion Cristoiu în dosarul vaccinurilor / Folosul lui Florin Cîțu a fost…

Publicat: 28 11. 2023, 12:42
Actualizat: 28 11. 2023, 12:43

This browser does not support the video element.

Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu și-a pus o serie de întrebări cu privire la felul în care vor evolua procedurile în dosarul vaccinurilor, instrumentat de Direcția Națională Anticorupție. 

Prima necunoscută enunțată de Ion Cristoiu este dacă „vom asista la cunoscutul spectacol pus la cale de tefeliști și de presă, când Florin Cîțu și cei doi vor veni la DNA”.

Ion Cristoiu a amintit, în Jurnalul video, de jurnalul Elenei Udrea, află în posesia sa, în care fostul ministru povestește cum a fost întâmpinată la DNA.

Când era în campanie electorală în 2014, ea (n.r. Udrea) spunea că a chemat-o la DNA și spunea, în jurnal, că a sunat la Cotroceni, unde era și șeful SRI, domnul George Maior, lângă președintele Traian Băsescu și i-au garantat că au luat legătura cu Codruța (n.r. Koveși) …. și ea a garantat că intră pe o ușă care nu-i publică. Când a ajuns acolo, a intrat pe ușa din față și era toată presa.

Deci, prima întrebare pe care și-o pune Ion Cristoiu este dacă va fi anunțată presa când cei trei vor fi chemați la DNA. Și ce scurgeri vor mai fi în presă de la DNA în legătură cu acest dosar? Apoi, dacă se va cere arestarea preventivă pentru vreunul dintre ei.

A patra întrebare, adresată de Ion Cristoiu este: vor face USR-iștii scut așa cum făceau PSD-iștii, pe vremuri, în jurul penalilor lor, adică în jurul lui Vlad Voiculescu, actual candidat pentru europarlamentare?

Ce s-a un publicat până acum în presă este referatul trimis atât președintelui, cât și Senatului de către Parchet, referat de ridicare a imunității. Adică, nu avem de-a face cu un rechizitoriu. Acesta poate fi mult mai bogat, aduce și alte nume. Deci, în mod normal, când se ridică imunitatea se aduc câteva argumente care se dau publicității. Ultima întrebare este: ce scurgere în presă vor avea loc de la DNA în legătură cu acest dosar?

Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a identificat și câștigul pe care l-ar fi avut Florin Cîțu, în calitate de premier, în „afacerea” achiziției de vaccinuri. Într-un stil pamfletar, Cristoiu a comentat că Ursula von der Leyen i-a făcut „ochi dulci” fostului premier.

Abuzul în serviciu, după părerea mea, este o infracțiune colaterală, adică omul ia mită sau are foloase; face abuz în serviciu pentru a câștiga ceva. Nu există abuz în serviciu în sine, însă ideea de abuz în serviciu a fost folosită de binomul SRI-DNA și e folosit și acum, pentru că e foarte greu să dovedești că Florin Cîțu a avut un folos. Poate că i-a făcut ochi dulci Ursula von der Leyen (…). Păi, să stea Ursula picior peste picior și cu fustă în fața lui Florin Cîțu… l-a devastat. Eu cred că ăsta a fost folosul.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ziua în care Parlamentul s-a încins! Cum s-a derulat scandalul dintre Alfred Simonis și George Simion / FILMUL EVENIMENTELOR

VIDEO | Săptămâna în care Florin Cîțu își pierde imunitatea parlamentară / Mărirea și decăderea fostului premier