Voiculescu, despre O NOUĂ SUSPENDARE a lui Traian Băsescu: „Este posibilă și legitimă”. Când ar putea avea loc referendumul

Publicat: 30 08. 2012, 17:30
Actualizat: 31 07. 2014, 14:02

Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, crede că o nouă suspendare a lui Traian Băsescu este „posibilă și legitimă”, iar referendumul de demitere ar putea fi organizat odată cu alegerile parlamentare, informează Agerpres.

ULTIMA ORĂ: Relu Fenechiu, numărul doi în PNL: „Voi propune USL să-l suspendăm încă o dată pe Băsescu, dar prima dată trebuie să scoatem condiția de prezență la referendum”. EXCLUSIV

„O consider posibilă și legitimă”, a declarat liderul PC referitor la o nouă suspendare.

„Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constituție permite fără nicio problemă declanșarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniția o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfășoare la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetățeni și din rațiuni economice”, a declarat Voiculescu, adăugând că nu crede că liderii politici internaționali ar putea avea o atitudine critică.

Mai mult, liderul PC l-a atacat pe președintele României, spunând că Traian Băsescu nu se poate schimba odată revenit la Cotroceni, pentru că este „foarte speriat și agresiv”.

„Traian Băsescu se bazează în tot ce face pe amenințări și presiuni. Nu cred că se mai poate schimba. El caută tot timpul motive de scandal, iar dacă nu le găsește le inventează. Acum este foarte speriat, știe cât de fragilă este poziția sa. Iar frica îl face și mai agresiv, îl predispune la abuzuri mai mari. A amenințat explicit în conferințe de presă, iar structurile pe care le controlează s-au conformat disciplinat. Vor începe diversiuni media, presiuni instituționale. Veți vedea, va încerca cu orice mijloace să destabilizeze USL, să reia guvernarea, să organizeze alegerile”, a mai spus Dan Voiculescu.

Totodată, liderul conservator i-a transmis și un mesaj lui Traian Băsescu, pe care l-a înștiințat că nu se lasă intimidat și nu îi este frică de amenințări.

„Traian Băsescu va încerca să se răzbune pe cei care l-au suspendat. Cred că eu sunt printre primii vizați și sunt convins că în următoarea perioadă vor apărea din nou atacuri susținute de propaganda președintelui. Dar, după atâția ani, Traian Băsescu ar trebui să înțeleagă că pe mine nu mă poate intimida, că mie nu mi-e frică”, a completat acesta, potrivit sursei citate.