Voinescu despre demisia din conducerea PDL: „Mi se pare firesc să-mi asum responsabilitatea pentru rezultatul electoral slab. Nu plec din PDL”

Publicat: 14 12. 2012, 20:44
Actualizat: 14 07. 2016, 18:52

Democrat-liberalul Sever Voinescu susține că demisia sa din funcția de vicepreședinte al PDL reprezintă asumarea responsabilității pentru rezultatul slab în alegeri al ARD.

„Am fost parte a conducerii PDLcare a asumat un obiectiv electoral de 30% la alegerile din 9 decembrie. Din păcate, am realizat doar 16%. Mi se pare firesc să-mi asum partea mea de responsabilitate pentru acest rezultat și prin urmare am demisionat. Există două variante: fie stabilirea obiectivului de 30% a fost o gravă eroare de înțelegere a situației politice și electorale și atunci am răspunderea pentru stabilirea unui obiectiv nerealist, care a indus false speranțe susținătorilor, fie obiectivul de 30% era realizabil și atunci partidul nu a fost în stare să-și să-și realizeze potențialul, performând doar la jumătate. În ambele variante am socotit că demisia este gestul firesc”, a declarat Voinescu, pentru gândul.

Întrebat dacă, în opinia sa, ar fi trebuit ca și ceilalți membri ai conducerii PDL să-și depună mandatul, liderul democrat-liberal a comentat că a luat act că în afară de el și de Cristian Preda, care a renunțat la funcția de prim-vicepreședinte, ceilalți au gândit altfel.

Voinescu a adăugat că demisia sa nu echivalează cu o retragere din politică. „Sunt membru al PDL și nu am de gând să renunț la această calitate pentru că rămân consecvent unui ideal politic care m-a adus în PDL și pe care nu-l abandonez. Continui să cred că PDL este singura formațiune din România în care îmi pot îndeplini idealul politic”, a mai spus Voinescu, pentru gândul.