Zgonea se agață cu disperare de scaun: Nu trebuie să se abuzeze de Regulament pentru a face rău unui om

Publicat: 17 05. 2016, 18:15

„Nu fac nici un comentariu până nu văd acest document. Este dreptul fiecărui grup parlamentar să aibă inițiativă parlamentară. Eu am spus de la început, schimbările în componența Biroului Permanent și al fiecărei comisii, în Parlamentul României, trebuie să fie făcute cu respectarea Regulamentului. Nu am cerut decât un singur lucru, legalitate, legalitate, legalitate”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, cu privire la modificările făcute de Comisia de Regulament a Camerei Deputaților.

Valeriu Zgonea a afirmat că nu trebuie să se abuzeze de Regulament pentru a face rău unui om.

„Nu trebuie să abuzăm de o lege, de Regulament pentru a face rău unui om. Dacă omul respectiv, ales în Parlament, a încălcat Regulamentul există prevederi în Regulament. (…) Dacă noi, în Parlament, încălcăm Regulamentul, legea noastră, atunci ce putem să cerem cetățenilor României. Dacă lucrurile sunt legale și atunci schimbăm o lege pentru un om, eu nu pot să comentez. Nu am comentat niciodată un document până nu îl văd în BP sau în Comitetul liderilor. Fiecare membru al Parlamentului are dreptul legal la ceea ce scrie în Regulament. Nu există excepție și nu facem execepție pentru niciun membru al Parlamentului”, a răspuns Valeriu Zgonea, întrebat dacă ia în calcul posibilitatea de a contesta modificările făcute de PSD la Regulamentul Camerei Deputaților.

Comisia pentru regulament a Camerei Deputaților a decis marți ca revocarea din funcție a membrilor Biroului Permanent, inclusiv a președintelui, să se facă la solicitarea grupului care i-a propus.