Cât mai contează condamnarea torționarului Vișinescu

Redactor:
Marian Sultănoiu
Cât mai contează condamnarea torționarului Vișinescu
Astăzi, după 60 de ani de la comiterea unor crime abominabile în sistemul penitenciarelor morții din România, la ordinul conducerii comuniste, simbolic, s-a făcut dreptate: torționarul Alexandru Vișinescu, fost comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, în perioada 1956 - 1963, a fost condamnat, definitiv, de ÎCCJ, la 20 de ani de închisoare.

Aceasta este știrea la zi. Seacă pentru cei care n-au habar de cele întâmplate. Zguduitoare, în amintirea celor aliniați, în lanțuri, în spatele ei, de-a lungul a zeci de mii de ani de temniță grea. Mii de vieți de oameni – vinovați că au fost români, în fibra lor, că n-au ascuns asta, și că au vorbit în numele semenilor lor -, distruse cu bestialitate, cu ură feroce, cu primitivism.

Nu e gratuit ce spun. Nu intenționez să fac inimi să palpite, să provoc angoase, să deranjez creiere. Nu pretind lacrimi, ci bun-simț și responsabilitate.

Și voi vorbi aici despre doi oameni, români de-ai noștri, din popor, plecând de la o zicere a lui George Santayana: „Cei ce nu-și pot aminti trecutul, sunt condamnați să-l repete”.

Primul om pe care e necesar să-l întreb ce-l împiedică să ducă până la capăt o muncă susținută, sisifică de-a dreptul, începută de cei dinaintea sa, este președintele IICCMER, Radu Preda, despre care am auzit că va participa, în această seară, la o emisiune cu tema: torționarii români și condamnările lor – astăzi, Alexandru Vișinescu.

Cu ce drept ar trebui să participe la un astfel de program omul acesta care a admis, la instalarea sa pe funcție, de către Victor Ponta, că lista celor 35 de torționari-comandanți de închisori comuniste, întocmită de vechea conducere a Institutului – Andrei Muraru, președinte executiv; Dan Mihai Țălnaru, director general; Adelina Țînțariu, director general adjunct – este doar o „gogoașă de presă”?

Pentru ce, dacă, de la venirea sa, în 2014, nu a mai fost documentat și investigat niciun caz de pe lista sus-amintită, unde, la primele patru poziții, s-au aflat Alexandru Vișinescu, Ioan Ficior, Florin Cormoș și Constantin Istrate – împotriva cărora, vechea conducere a IICCMER depusese deja plângeri penale, cu excepția lui Istrate, al cărui dosar a fost întocmit înainte de „descălecatul” lui Preda și, mai apoi, înaintat, Parchetului, de directorul Țălnaru, în timpul scurt, trecut de la ungerea noului președinte, până la demiterea fostului director – își asumă omul lui Ponta rolul de „inițiat în schemă” ?! 

Ce realizări își atribuie acest președinte care, în materie de urmărit torționari, aflați, încă, în viață – dacă nu de pe lista veche, gogonată, poate de pe alta, nouă, rezonabilă -, a pus batista pe țambal, celelalte trei plângeri penale pe care spune că Institutul le-ar fi înaintat Parchetului, sub șefia sa, fiind și ele documentate tot sub vechea administrație?

Înțeleg că, după ce IICCMER a făcut documentare pe teren, la București, Periprava, Constanța, Timișoara, Arad, Ploiești și Oradea, împreună cu jurnaliștii Gândul, Radu Preda a mai comandat, de la venirea sa, un rând de Periprava, în condițiile în care, dosarul fostul comandant al lagărului, Ioan Ficior, se judecă de peste un an.

De ce să nu fi făcut noul președinte, și echipa sa, alte investigații în materia de terorism comunist în mediu concentraționar?

De ce n-ar trebui să afle oamenii, în special tinerii născuți în anii 80 sau după ”90, despre crimele comise de câteva zeci de români împotriva semenilor lor?!

O fi domnul Preda teolog, și gata să întoarcă și obrazul celălalt, pentru un nou rând de bocanci în gură, dar nu-i poate fi permis să ierte el, „creștinește” și „pe linie de partid”, torționari-criminali, în numele a sute de mii de vieți mutilate.

Toți acești oameni și familiile lor au dreptul la reparații morale, consfințite printr-un act de justiție.

Indiferent la cât timp se produce el de la comiterea unor astfel de crime oribile.

Legat de cel de-al doilea, afirm că eu nu pot concepe ca, azi, în România, să existe miniștri de tranzit, care să pretindă că pot face reformă în Educație, reducând numărul orelor de curs, în ciclul preuniversitar, la materii precum „Istorie” și „Limba Română”.

Întâmplarea face ca subsemnatul și acest ministru, Adrian Curaj, să ne fi născut în același an, 1958. Un an de pe la mijlocul perioadei de comandă a lui Vișinescu, la Râmnicu Sărat. Un an în care creieri de deținut, lovit cu bocancul în gură,  zburau pe pereții jilavi ai celulelor de pușcărie comunistă, peste tot în țară, nu numai la Râmnic. Ani în care oameni, ca noi, erau puși să se târască pe piatră, ca șerpii, și obligați să-și înghită fecalele. Un an în care, la Periprava, de exemplu, deținuții morți, sau aproape morți, erau azvârliți peste gardul cimitirului, noaptea, în gropile comune, căscate în nisip.

S-a imaginat, vreodată, ministrul Curaj într-o astfel de postură?

După doar câțiva ani de la botezul nostru cu lăutari, în timp ce, în pușcării, se petreceau toate aceste grozăvii, eu și ministrul Curaj mergeam la grădiniță, cu fundiță roșie la gât și șorțulețe bleu, apretate cu apret. Apoi, la școală, cu cravată roșie și bască albă, pe-o ureche. Școală luminoasă, cu flori pe bănci, și abecedare cu miros de clei de oase, abia construită între blocurile noi. Și cântam, la Muzică, despre partid și conducătorul lui iubit. Și ce frumos ni se părea…

De ce n-ar trebui să afle astăzi, copiii democrației, despre ororile comunismului? De ce ar trebui să fie și ei, în era supertehnologiei, amăgiți de vechea butaforia stalinist-leninist-dejisto-ceaușistă, așa cum am fost noi, până am înțeles ce ni se-ntâmplă?

Și de unde ar putea să afle ei toate acestea, dacă nu de la școală, în orele de Istorie?

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU

 

Inchide