• Publicat:
Puterea Gândului

Cei 12 magnifici care ne-au vândut lui Stalin în ’44. Cum le-a dat Viorica peste bot de față cu Klaus

Cei 12 magnifici care ne-au vândut lui Stalin în ’44. Cum le-a dat Viorica peste bot de față cu Klaus
Micul Pentagon. Casa de nebuni (46)

Nu era foarte clar ce doreau pacienții. Mulți manifestau toleranță față de hoții de pijamale, medicamente sau mâncare și intoleranță față de minoritățile LGBT. Alții preferau să fie furați mai subtil – inteligent, fără urme vizibile din avion și doar de către doctorii docenți din spitalele euro-atlantice. Cele două tabere se aflau într-un război stupid, când de fapt marele inamic chibița de pe margine, unde își număra liniștit banii.

Nimeni nu știa cu exactitate câți dintre pacienții Micului Pentagon agreau corupția pe față, la vedere, și câți acceptau actele de hoție sofisticată, transfrontalieră, trecută prin ochiurile largi ale legilor strâmbe. Dilema urma să primească răspuns la referendumul organizat în spital odată cu alegerile pentru europacienți. Până atunci însă, doctorii de la Bruxelles insistau ca șefii Micului Pentagon să rămână la dispoziția Justiției și nu viceversa.

În salonul său de la etajul trei, Klaus coborî de pe bicicletă și urcă pe schiuri. Își făcu selfie și postă fotografia pe pagina de Madbook cu mesajul „Iarna trece, vacanțele rămân!”.

Un ușor ciocănit în ușă îl înfioră.

– Da, intră!

Doctorul Codrin îl salută din mers și scoase pe masă conținutul unei sacoșe: sarmale, aperitive, friptură de porc, prăjituri și o sticlă de șampanie.

– Vin direct de la nuntă, îi spuse. Mi-a dat Olguța pachetul ăsta pentru tine. Mi-a zis să-ți transmit că i-a trecut supărarea… Hai, să ciocnim un pahar în cinstea tinerilor însurăței.

Precaut, Klaus pipăi ciocanul de bătut șnițele pe care-l ținea în pantalonii de pijama, legat de picior.

– Poți să bei singur, doctore. De fapt sunt convins că ați furat mâncarea și băutura din bucătăria spitalului… M-am săturat de golănelile voastre aproape ca de mere pădurețe.

Fără să pară ofensat, Codrin desfăcu șampania cu zgomot și înfulecă trei sarmale.

– Mmm, delicioase! Păcat că nu te-a invitat Liviu la nuntă. Ai fi văzut și tu cum se distrează românii adevărați, care își iubesc țara și nu o vorbesc de rău la Bruxelles.

Trase un gât direct din sticlă și râgâi prelung.

– Pardon, scuzați. Probleme cu refluxul. Uite de ce-am venit…

– Te ascult cu foarte mare atenție și aproape la fel de mare îngrijorare.

Doctorul scoase o scobitoare din buzunarul de la piept și începu să se curețe printre dinți la fel de nonșalant ca o damă de companie care își leapădă chiloții în fața clienților.

– Dragă Klaus, după cum ai observat statul paralel se clatină din temelii. Pe generalul Florian l-am tras pe linie moartă, iar pe Codruța o punem imediat cu botul pe labe. Pacienții ne iubesc pentru că și noi îi iubim…

Înfipse scobitoarea într-un ecler și-l băgă în gură pe jumătate. Klaus îi atrase atenția să nu facă firimituri. Suporta greu mizeria. Doctorul zvârli pe jos o felie de mușchi țigănesc și o călcă ostentativ, cu vârful pantofului. Zâmbi în timp ce șeful statului paralel trimise pe șest un SMS.

– Să lăsăm golănelile, îi atrase atenția Klaus. De fapt, de ce te-ai deranjat până aici?

Bărbatul dădu să-i răspundă, când ușa se trânti de perete și în încăpere intră gâfâind doctorul Tudorel. O ținea în brațe pe Olguța, îmbrăcată în rochie de mireasă.

Femeia rămase pe picioarele ei și-i cârpi o palmă lui Tudorel.

– Nesimțitule! Ești prost? Unde m-ai adus?!

Apoi ieși val-vârtej. La rândul lui, Codrin îl luă la împins vagoane:

– Ce-ai făcut, băi?!

– Nimic! Am furat mireasa, cum am stabilit.

– Zău?! Ți-am zis eu să vii aici? Mototolule!

Îi îndesă în gură două sarmale de pe masă, iar ușa se deschise din nou. Președintele Jean-Claude și prim-vicele Frans intrară urmați de 12 ambasadori ai unor spitale din UE. Salonul lui Klaus deveni neîncăpător, diplomații stăteau înghesuiți ca la coadă la aprozar pe vremea lui Ceaușescu. Aveau fețe triste, încordate, de parcă cineva i-ar fi forțat să bea lapte cu prune la micul dejun. În aer se simțea o tensiune gata să explodeze.

Jean-Claude flutură telefonul mobil deasupra capului:

– Uitați, am primit SMS adineauri… Există informații credibile, pe surse, că la nunta Olguței ― apropo, Casă de Piatră! – doctorul Tudorel și premierul Viorica urmează să semneze OUG de modificare a procedurilor spitalicești. Am venit împreună cu ambasadorii să apărăm spitalul de drept.

– Vă mulțumesc, interveni Klaus. Aproape nu mai suportam golănelile acestor penali pe care pacienții abia așteaptă să-i taxeze la votul din 26 mai…

Un zgomot puternic îl întrerupse. Fereastra din fundul salonului se făcu țăndări și prin geam ateriză Viorica agațată de-o frânghie. După două tumbe stil ninja, se ridică fix în fața ambasadorilor.

– Să vă fie rușine la obraz! Dați buzna la nunta Olguței ca să ce? Să ne învățați ce-i aia democrație și spital de drept?! Sunteți ultimii care să ne țineți lecții. Ne-ați vândut lui Stalin în ’44 și după 50 de ani ați făcut rocada. Ați venit și voi să sugeți la țâța vacii, nu-i așa? Hai, valea de-aici!

Doctorul Jean-Claude o privi consternat.

– Cum îți permiți, Viorico?! Vrei să activăm articolul 7?

– Mi se rupe, Jeane! Poți activa și articolul 69, dacă asta te excită mai mult. Trăiască România Mare și Spitalul Micul Pentagon!

Îi trase un genunchi între picioare lui Jean-Claude și simulă aceeași lovitură înspre Frans, care se dezechilibră și căzu pe spate, cu fundul în coșul de gunoi. Apoi femeia aruncă o grenadă fumigenă înainte de a dispărea pe fereastră. Ajunse rapid în cortul din curtea interioară, unde nunta era în toi. În spatele scenei, îi șopti ceva la ureche lui Sorinel Salam, care luă cuvântul la microfon: „Și acum, din partea la doamna Viorica, săru-mâna să ne trăiți, se dedică fără număr special pentru doctorul Jean-Claude melodia Știu cum este șmecheria să fii boss în România! Hai maestre, La minor. Bagă!”.

(va urma)

Inchide